Dezbatere istorică la Turnu Severin despre rolul regelui Mihai I în actul de la 23 august 1944

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezbaterea este organizată vineri la Turnu Severin

La 70 de ani de la evenimentul care a schimbat cursul istoriei, Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei - Filiala Mehedinţi, organizează vineri, 22 august, dezbaterea cu tema "Rolul M.S. Regele Mihai I în actul de la 23 august 1944".

Organizatorii spun că se va discuta, liber, despre contextul şi implicaţiile actului din vara anului 1944, despre personalitatea Regelui Mihai I, despre şansa de a avea, în viaţă, ultimul şef de stat din perioada celui de-al Doilea Război mondial, etc..

Dezbaterea va avea loc vineri, în sala de conferinţe a Casei Agronomului din Drobeta Turnu Severin, începând cu ora 19.00.

Sâmbătă se împlinesc 70 de ani de la actul istoric de la 23 august 1944. Regele Mihai anunţa, la radio, că România întoarce armele împotriva Germaniei naziste şi se alătură Coaliţiei Naţiunilor Unite. Un eveniment controversat din punct de vedere al implicaţiilor ulterioare, o zi de răscruce pentru istoria modernă. Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.

Citeşte şi:

FOTO Expoziţie de fotografie şi pictură „Severinul şi Regalitatea”

Regalist: „Când face parte din codul tău genetic e normal ca mai devreme sau mai târziu să te identifici cu valorile regalităţii”

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate