Comercianţii de mărţişoare îşi aşteaptă clienţii în centrul Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mărţişoarele unicat realizate de artistul plastic Dan Huidu FOTO Corina Macavei

Centrul municipiului Drobeta Turnu Severin a devenit alb-roşu în aceste zile. Comercianţii şi-au întins tarabele cu mărţişoare foarte aproape de Primăria oraşului şi spun că preţurile nu au crescut faţă de anul trecut. Tot aici puteţi găsi şi mărţişoare unicat realizate de un artist plastic severinean.

Primăvara este vestită de miile de mărţisoare expuse pe tarabe în centrul Severinului. Cei care vor să-şi surprindă prietena, soţia, mama, fiica ori colega de servici cu ceva inediat, pot să achiziţioneze un ornament cu imortele la preţul de 5 lei ori un aranjament floral cu 10 lei.

De asemenea, pentru cei care au obosit de mărţişoarele tradiţioanele, pot întâlni în centrul Severinului, şi obiecte unicat realizate de artistul plastic severinean Dan Huidu. Trei luni a durat pregătirea acestor mărţişoare spectaculoase, realizate de artist din ceramică pe lemn.

„Mărţişoarele mele sunt din ceramică pe lemn, sunt unicat, lucrate manual. Am şi branduri persoanale, de exemplu, pe cănile acestea am nişte figuri modelate şi puse ulterior pe căni. Din păcate vânzarea nu merge bine, severinenii nu apreciază foarte mult lucrurile handmade, de obicei lucrurile chinezeşti sunt la mare căutare, dar noi încercăm prin obiectele acestea unicat să educăm, să aducem ceva nou pentru oraşul nostru”, spune artistul Dan Huidu. De la el puteţi cumpăra cercei, brăţări, broşe, magneţi de bucătărie şi, evident, tradiţionalele mărţişoare.

Comercianţii spun că preţurile nu s-au schimbat comparativ cu anul trecut. Mărţişoarele mai simple costă de la 1 până 10 de lei, iar pentru lucrări mai mari şi mai sofisticate, scoateţi din buzunar între 20 şi 500 de lei. Mai mulţi cumpărători însă caută mărţişoare la preţuri cât mai mici.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”