Ceremonie militară publică pentru rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceremonia va avea loc vineri

Pentru a marca centenarul Marelui Război, vineri, 26 august, începând cu ora 9.50, în Drobeta Turnu Severin se va organiza o ceremonie militară publică pentru rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi pe câmpul de bătălie.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai administraţiei publice locale, veterani de război, militari, poliţişti, cadre militare în rezervă şi retragere, reprezentanţi ai organizaţiilor sociale, culturale şi sportive, cetăţeni şi elevi ai municipiului. La comemorarea eroilor morţi în luptă şi în prizonierat în timpul Primului Război Mondial sunt aşteptaţi să participe şi cetăţeni din cele două localităţi.

<<“Rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial” în municipiul Drobeta – Turnu Severin şi judeţul Mehedinţi va avea loc la Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor, vineri 26 august începând cu ora 09.50 şi va cuprinde o ceremonie militară şi religioasă urmată de un moment de reculegere şi de rostirea solemnă a numelor a 300 de eroi căzuţi pentru reîntregirea României. Activitatea va continua cu intonarea imnului eroilor şi depunerea de coroane şi jerbe de flori>>, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Militar Judeţean Mehedinţi.

Activităţile fac parte din Programul naţional al manifestărilor prilejuite de aniversare a Centenarului Primului Război Mondial, aprobat prin Hotărârea Guvernului României nr. 821 din 2015. Ceremonii similare vor fi organizate la aproximativ 100 de monumente ale eroilor din România, prilej cu care vor fi citite numele celor care au făcut sacrificiul suprem pentru patrie.

România întregită are la fundament sângele eroilor români care au murit pe fronturile din Transilvania, la Dunăre, în Moldova sau în lagărele de prizonieri. Peste 330.000 de militari români au pierit în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile care au fost răpuse de boli, foamete sau care au fost executaţi de trupele de ocupaţie.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători