Bilanţ la Jandarmeria Mehedinţi: peste 2000 de sancţiuni într-un an de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii mehedinţeni au prezentat bilanţul activităţii pe anul 2014

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi şi-a prezentat miercuri bilanţul activităţii pe anul 2014, ocazie cu care s-a subliniat faptul că nu au fost înregistrate evenimente negative sau situaţii de penetrare a celor 24 de obiective la care asigură paza, inclusiv cele două hidrocentrale de la Porţile de Fier I şi II, precum şi Combinatul de Apă Grea.

De la începutul anului, structurile de ordine publică ale Jandarmeriei Mehedinţi au  executat un număr de 642 misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice şi un număr de 3.300 misiuni de menţinere a ordinii publice.

Pe timpul misiunilor desfăşurate, au fost constatate 143 de infracţiuni (în mod independent 15 infracţiuni, fiind depistati 20 autori, 128 infracţiuni constatate în comun cu Poliţia şi 159 autori depistaţi). Au fost aplicate un număr de 2139 sancţiuni contravenţionale, ce au constat în 1360 amenzi contravenţionale şi  779 avertismente scrise, valoarea  amenzilor ridicându-se la suma de 486250 lei.

Pe linia protecţiei instituţionale, supravegherea şi ordinea publică în zona obiectivelor din competenţă, s-a asigurat paza unui număr de 24 obiective, fără a fi înregistrate evenimente negative sau situaţii de penetrare a obiectivelor sau a dispozitivelor de pază şi protecţie. Au fost organizate  şi s-a asigurat paza unui număr de 59 transporturi de valori, 2 transporturi speciale de armament şi muniţie, 2 transporturi speciale de materiale electorale cu ocazia alegerilor prezidenţiale şi  933 transporturi de corespondenţă clasificată.

În perioada analizată, în urma executării misiunilor de pază şi protecţie au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale din care 7 amenzi contravenţionale şi 9 avertismente scrise, valoarea sancţiunilor contravenţionale  fiind de 5900 lei.
     
Pe linia executării actelor procedurale emise de organele de urmărire penală/instanţe de judecată, s-au executat în 32 localităţi un număr total de 511 mandate de aducere, 178 mandate fiind materializate prin însoţirea persoanei la instanţa de judecată, iar 333 mandate s-au materializat prin întocmirea de procese verbale.

Ca principalele direcţii de acţiune pentru anul 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi are în vedere îmbunătăţirea timpului de reacţie al efectivelor, în scopul soluţionării operative a solicitărilor cetăţenilor, precum şi dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de comunicaţii şi tehnologia informaţiei la nivelul unităţii.
 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct