Bambi – povestea puiului de căprioară crescut în curtea unor localnici din Crivina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cheamă Bambi, are aproape un an şi este răsfăţata familiei Miroşu din satul Crivina. Este o graţioasă căprioară salvată de Dumitru Miroşu din ghearele câinilor ori capcanele braconierilor. Pentru fapta sa, omul putea să ajungă după gratii fiindcă aşa scrie în lege.

Era un ghemotoc atunci când nea Dumitru din satul mehedinţean de pe malul Dunării a găsit-o în pădure. Pe semne că mama sa pierise în bătaia puştii braconierilor. Nu mai avea nicio şansă la viaţă, nu s-ar fi putut descurca de una singură printre fiarele din pădure. Dar spre norocul său, puiul de căprioară a fost zărit de Dumitru Miroşu, un mare iubitor de animale.

Puiul botezat „Bambi” de familia Miroşu după numele protagonistului desenului animat realizat de Walt Disney în 1942, a fost îngrijit cu mare căldură. Nici nu se putea altfel într-o familie care iubeşte animalele şi a cărei gospodărie este plină de tot felul de vieţuitoare.

„Când veneam de la câmp cu tractorul, am zărit-o într-un şanţ. M-am dus să văd ce este şi când am văzut-o era micuţă aşa ca un ieduţ. L-am luat în tractor, l-am adus acasă, aici i-am dat mâncare, am îngrijit-o tot până uitaţi cât s-a făcut”, spune Dumitru Miroşu.

Doamna Elena Miroşu a fost ca a doua mamă pentru Bambi. A îngrijit-o ca pe un bebeluş, iar acum puiul de căprioară a devenit un membru al familiei. În zilele friguroase doarme în pat şi este răsfăţată cu alune cumpărate de nea Dumitru de la magazinul din sat.

„Am crescut-o ca pe un copil, ca pe un membru al familiei îi dădeam cu biberonul lapte de la vacă. Prima dată când a adus-o i-am dat cu pipeta, că era leşinată şi după aceea am văzut i-am dat cu biberonul, am văzut că suge şi am dat-o la capre şi-a supt. Şi a supt la capre până târziu, de Crăciun. Când mă vede, vine şi mă linge, mă mângâie, mă miroase”, povesteşte Elena Miroşu.

Dar cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, familia Miroşu s-a ales cu dosar penal pentru că avea în curte, fără autorizaţie, un animal sălbatic. Procurorul de caz şi-a dat seama însă că soţii  Miroşu au salvat de la moarte un biet animal şi că prea puţin conta faptul că nu aveau autorizaţie. Aşa că în cele din urmă, Bambi a rămas în sânul familiei Miroşu acolo unde este atât de iubită.

„Când am auzit că a dat poliţia telefon, am zis că mor, am plâns după ea. Dar ne-au spus că ne-o lasă în custodie pe termen nelimitat că doar nu putem să-i facem rău la acest animal”m spune Elena Miroşu. „Când a venit poliţia am fost fără frică, că doar nu am luat-o să o omor. Eu cred că se pierduse de mamă-sa, probabil o omorâseră braconierii, oameni fără suflet care nu iubesc animalele. Păi când te uiţi la ea parcă îi vezi lacrimi în ochi, mai poţi atunci să omori un animal ca ăsta? Noi am vrut să o salvăm, ca altfel o mâncau câinii”, spune şi Dumitru Miroşu.
 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online