Bacalaureat 2016. Subiectele la Limba şi literatura română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de liceu susţin luni, 4 iulie, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul Bacalaureatului. Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7.30 - 8.30, iar proba va dura  trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate. Probele examenului de Bacalaureat se vor încheia vineri, 8 iulie, cu proba la alegere a profilului.

Rezolvarea subiectelor la proba de Limba şi literatura română

   

La profilul Real, la Subiectul I, elevii au primit un text la prima vedere din piesa de teatru „Madona” de Tudor Muşatescu.

La Subiectul II, absolvenţii de clasa a XII-a au de realizat un text argumentativ despre rolul jocurilor pe calculator în viaţa tinerilor. Subiectul III se referă la viziunea despre lume şi viaţă într-un roman interbelic.

La profilul Uman, la Subiectul I, elevii au avut de rezolvat o serie de cerinţe din piesa de teatru „Citadela sfărâmată” a lui Horia Lovinescu, în timp ce la Subiectul II, elevii au avut de realizat un text despre rolul lecturii în dezvoltarea personală.

La Subiectul al III-lea, elevii au primit caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

SUBIECTE REAL

   

   

SUBIECTE UMAN

Probele scrise la bacalaureat 2016 încep pe 4 iulie cu proba de limba şi literatura română, vor fi urmate de proba obligatorie a profilului în ziua de 6 iulie şi se vor finaliza pe data de 8 iulie cu proba la alegere a profilului şi a specializării. Aceştia au de ales aici între dintre disciplinele fizică, chimie, biologie, informatică, respectiv geografie, filozofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi sociologie.

Rezultatele se vor afişa în ziua de 12 iulie 2016, după care vor urma eventualele contestaţii rezultatele finale urmând să fie puse la dispoziţia celor interesaţi pe data de 16 iulie 2016.

„Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi va exista o permanentă monitorizare în toate cele 5 centre de examen şi subcomisii ale acestora, precum şi în centrul de evaluare stabilit la nivelul judeţului”, se arată într-un comunicat de presă al IJŞ Mehedinţi.

Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7:30 - 8:30, iar proba va dura  trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate.

Un număr de peste 1900 de absolvenţi de liceu din Mehedinţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat sesiunea iunie - iulie 2016.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online