Angajaţii de la Hidroserv cer demisia actualului director al filialei Porţile de Fier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii  Hidroserv Porţile de Fier au protestat marţi după-amiază în faţa Prefecturii Mehedinţi fiindcă se tem că îşi vor pierde locurile de muncă. Oamenii au cerut demisia actualului director al sucursalei Hidroserv Porţile de Fier.

Liderul de sindicat Cristinel Popescu de la Sindicatul Liber Porţile de Fier a spus că la protest ar fi trebuit să participe în jur de 250 de persoane, însă din cauza ameninţărilor venite din partea conducerii unităţii mulţi angajaţi s-au temut să mai vină în faţa Prefecturii Mehedinţi.

„Situaţia este disperată şi ceea ce vedeţi acum sunt cei care au avut curaj să vină pentru că astăzi personal directorul instituţiei s-a deplasat la Gura Văii să le spună că nu au ce căuta la mitingul pe care îl aveam organizat şi la care trebuiau să participe circa 250 de persoane. Colegi de-ai domniei sale, şefi de departamente au ameninţat direct salariaţii care vin că se vor afla direct pe listele de disponibilizări, că li se vor tăia dublul orelor cât timp sunt plecaţi chiar dacă asta înseamnă abuz în servici”, a spus Cristinel Popescu.

Protestanţii au cerut demisia actualului director al Hidroserv Porţile de Fier, Bebe Clement, pe care îl consideră vinovat de situaţia financiară gravă în care se află unitatea. Oamenii cer Consiliului de Administraţie să nu mai pelungească mandatul de manager al acestuia, care se încheie în scurt timp, mai precis la data de 31 mai a.c.
„În situaţia în care Consiliul de Administraţie va prelungi acest mandat ne vom adresa cu o acţiune împotriva Consiliului de Administraţie care se face responsabil împreună cu directorul unităţii. Pericolul este de a intra în faliment şi de a ne pierde cu toţii locurile de muncă. Mai mult decât atât, domnul director a spus că singura soluţie pentru redresare este de a da afară 120 de salariaţi şi să reducă salariile până la jumătate. Nu a găsit nicio altă soluţie, niciun leu nu a adus în această unitate domnul director”, a mai spus liderul de sindicat Cristinel Popescu.

Sindicaliştii de la Hidroserv sunt dispuşi să meargă până în pânzele albe şi chiar să organizeze o acţiune de pichetare a Parlamentului Europei pentru a prezenta parlamentarilor europeni modul în care România  a devenit „o fabrică de diplome şi de manageri făcuţi la fără frecevenţă, ţară în care celor care nu le place munca devin directori şi decid soarta a zeci de mii de salariaţi”.

Citiţi şi:

Revoltă în rândul angajaţilor de la HIDROSERV Porţile de Fier

Remus Borza: „Nu pot să accept ca la Hidroserv Porţile de Fier să am 581 de salariaţi şi la Sucursala Hidroelectrica Porţile de Fier să am 442 de salariaţi”

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului