Ambulanţă implicată într-un accident în Mehedinţi. O asistentă medicală a fost rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPJ Mehedinţi

O ambulanţă care se deplasa la un caz a fost  implicată într-un accident de circulaţie joi, 9 ianuarie, pe raza localităţii Gogoşu-Mehedinţi.

UPDATE, 13,00 Din primele informaţii se pare că ambulanţa a fost lovită în timp ce se angajase într-o depăşire de un autoturism Mercedes. În urma impactului, ambulanţa a fost proiectată într-un stâlp. 

”Un autoturism condus de un bărbat pe DJ 606, pe raza localităţii Gogoşu, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga şi a intrat în coliziune  cu o autospecială a ambulanţei, care se angajase în efectuarea manevrei de depăşire regulamentară. În urma impactului, autospeciala a fost proiectată într-un stâlp de electricitate. În urma accidentului au rezultat două victim, şoferul ambulanţei şi asistentul medical,  care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambulanţa era în misiune şi urma să ajungă la un caz medical”, a precizat Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi. 

***

Accidentul a avut loc astăzi, 9 ianuarie, în jurul orei 12,00, în centrul localităţii Gogoşu.

O asistenta medicală care se afla în ambulanţă a suferit un traumatism la un braţ şi a fost transportată la spitalul judeţean de urgenţe din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale.

Un echipaj de la Poliţia Rutieră Mehedinţi a ajuns la faţa locului cu puţin timp în urmă şi urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”