A început cea de-a doua ediţie a Festivalului daco-roman „Drubeta”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parada a avut loc în centrul Severinului FOTO Alexandra Georgescu

A început vineri seară cea de-a doua ediţie a Festivalului daco-roman „Drubeta”, cu o impresionantă paradă militară a războinicilor daci şi romani. Sâmbătă şi duminică, războinicii îşi vor demonstra măiestria în lupte, iar anticii meşteşugari daci şi romani şi-au aşezat taberele civile pentru a fi vizitate.

Timp de trei zile Drobeta Turnu Severin găzduieşte Festivalul daco-roman „Drubeta”, un eveniment care, pentru al doilea an consecutiv, atrage prin spectacolele programate, un public numeros, dornic să retrăiască istoria aşa cum numai într-un oraş care respiră istorie poate fi ea prezentată.

Deschiderea a avut loc vineri seară când au fost prezentate şi trupele de războinici care vor fi actorii principali ai spectaculoaselor momente ce vor avea loc până duminică după-amiază. Au venit la Drobeta Turnu Severin să-şi demonstreze curajul şi măiestria în luptă, alături de Legiunea XIII Gemina şi Lupii Apoulonului, gladiatorii de la Ludus Apulensis. De asemenea, participanţii la eveniment le vor putea admira pe frumoasele dansatoare romane din trupa „Magna Nemesis”. 

„Acest eveniment face parte dintr-un ansamblu de evenimente prin care dorim revitalizarea turismului în Drobeta Turnu Severin. Avem o zonă centrală foarte frumoasă, avem şi festivalul medieval în această vară. Vom încerca în anii următori să ducem acest festival daco-roman spre vară, atunci când sunt mult mai mulţi turişti, dar în acest moment el se încadrează în spiritul sărbătorilor pascale. Avem mulţi severineni care se întorc acasă în această perioadă şi încercăm să îi bucurăm cu astfel de festivaluri. Este un oraş istoric, cu o istorie de 2000 de ani şi este foarte important să le arătăm copiilor noştri istoria adevărată”, a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.

Vizitatorii vor putea vedea cum produceau, cu 2000 de ani în urmă, obiectele casnice şi armele de luptă, în atelierele în aer liber din tabăra aşezată în apropierea Palatului Culturii „Teodor Costescu”. Tot aici vor putea găsi, pe parcursul evenimentului, demonstraţii de tir cu arcul şi aruncarea suliţei, antrenamente militare, ciocniri între daci şi romani, lupte de gladiatori, prezentări de echipamente şi informaţii de istorie antică, dar şi reprezentaţii de dans, muzică sau jocuri romane.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026