70.000 de ţigarete descoperite de poliţiştii severineni în autoturismul unui contrabandist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Mehedinţi au confiscat 70.000 de ţigarete şi un autoturism folosit în activitatea de contrabandă.

În cadrul unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu produse acccizabile, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au identificat pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin un autovehicul abandonat, existând suspiciuni cu privire la faptul că acesta este folosit la transportarea produselor din tutun.

“Poliţiştii au procedat la ridicarea autovehiculului şi indisponibilizarea la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, iar în urma percheziţiei s-a descoperit în portbagaj şi pe bancheta din spate cantitatea de 70.000 ţigarete nemarcate în condiţiile legii”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
Produsele din tutun în valoare de 35.000 lei şi autoturismul au fost ridicate în vederea confiscării.

Proprietarul autoturismului, un severinean în vârstă de 41 de ani, s-a ales cu dosar penal.

De la începutul anului 2015 şi până în prezent poliţiştii mehedinţeni au confiscat cantitatea de 460.000 ţigarete în valoare de 230.000 lei, precum şi aproximativ 2 tone alcool şi băuturi alcoolice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete