VIDEO Cum arată Şarpele Rău, cea mai rapidă şi agresivă reptilă din România. Exemplar uriaş filmat în Munţii Măcinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un exemplar de „şarpe rău“ (Dolichophis caspius), cea mai rapidă reptilă din România, a fost filmat recent în Munţii Măcin din Dobrogea.

Biologul Vladimir Dumitru a reuşit să filmeze un exemplar din şarpele rău, specie care trăieşte în Munţii Măcin din Dobrogea. Reptila poartă această denumire în mod nemeritat, spun specialiştii, întrucât nu este veninoasă. Lungimea la care poate ajunge la maturitate, de până la 2 metri, face să fie atât de temută.

Şarpele rău, precizează herpetologul Marian Tudor, este răspândit în mai multe regiunie ale României: în Dobrogea, Banat, sudul Olteniei, pe lângă Bucureşti, în judeţul Ilfov. 

Nu este un şarpe periculos, în România doar viperele pot prezenta o oarecare agresivitate. Întrucât habitatele sale sunt ameninţate, dar şi din cauza faptului că aceşti şerpi cad victimă oamenilor, care îi ucid de teamă, specia este ameninţată. 

În ţara noastră, specia este protejată prin Legea Nr. 13 din 1993, prin care România ratifică Convenţia de la Berna (Anexa II), Directiva Europeană 92/43/EEC (Anexa IV) şi de asemenea de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări ulterioare, fiind considerată o specie de interes comunitar şi naţional ce necesită o protecţie strictă. 

Şarpele rău este cel mai rapid şi agresiv şarpe din România, spun specialiştii, atingând lungimea de 2 metri. Capul este alungit, distinct de gât, botul rotund, ochii sunt relativ mari, cu pupila rotundă, conform herpetolife.ro.
 

Coloritul dorsal al şarpelui rău este cafeniu, brun-gălbui sau brun-cenuşiu. Fiecare solz prezintă câte o dungă mediană deschisă dispusă longitudinal. Coloritul ventral este galben uniform, iar laturile gâtului au uneori culoarea gălbui-portocaliu. Coloritul dorsal al juvenililor este brun sau cenuşiu având pete închise. 

Reproducerea acestei specii are loc la sfârşitul lunii mai. Masculul apucă femela de gât, împletindu-şi coada în jurul ei. La sfârşitul lunii iunie – începutul lui iulie, femela depune între 5 şi 12 ouă. 

       

    

Vă mai recomandăm:

Delta, patria învingătorilor: Mila 23, Crişan şi Caraorman au dat 24 de campioni mondiali. Patzaichin: „Nu ştiu dacă m-am născut în apă sau pe uscat“

Aventurile marelui explorator Jacques-Yves Cousteau în Delta Dunării: a explorat o zonă sălbatică a României şi a transmis povestea ei lumii întregi

Jurnal de vacanţă. Gura Portiţei, paradisul dintre mare şi Deltă. Plaja de pe care poţi aduna scoici cu lopata

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €