Un tată și-a tăiat accidental fiul cu drujba. Copilul a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil de șapte ani a murit după ce tatăl l-a tăiat accidental cu drujba în zona gâtului. Bărbatul tăia stuf la o stână de animale situată în localitatea Turcoaia, județul Tulcea.

Drujbă. Foto Shutterstock

În după-amiaza de 16 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui incident pe raza localității Turcoaia din județul Tulcea.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Turcoaia, județul Tulcea, în timp ce tăia cu un motofierăstrău mecanic, tip drujbă, stuf la stâna de animale situată în aceeași localitate, pe fondul neatenției, l-ar fi atins pe fiul său, în vârstă de șapte ani cu motofierăstrăul funcțional în zona gâtului”, explică IPJ Tulcea.

În urma leziunilor provocate, copilul a murit.

Echipajul de ambulanță sosit la fața locului a declarat decesul minorului.

„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, precizează IPJ Tulcea.

În continuare, polițiștii fac verificări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model