Un liceu din Tulcea va avea panou de escaladă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Panou de escaladă la un liceu din municipiul Tulcea FOTO Arhivă Adevărul

Investiţia urmează să fie realizată de către asociaţia Explorer din Tulcea, la Colegiul Tehnic Henri Coandă din municipiu. Aici elevii vor putea să îşi trăiască pasiunea în incinta sălii de sport.

Proiectul a fost gândit de tulcenii de la Explorer. „Noi sperăm ca până la finalul acestui an să realizăm acest panou. Important este să mai găsim fondurile necesare pentru investiţie şi cred că sunt mulţi elevi din Tulcea care s-ar descurca foarte bine la acest sport“, spune Ion Boncea (43 de ani), alpinist tulcean şi preşedinte al clubului Explorer.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Centrul Antidrog din Tulcea şi propune tinerilor tulceni o altă variantă de petrecere a timpului liber, a mai precizat Boncea.

Până acum primăria a oferit o sumă de bani pentru panoul de la Henri Coandă, urmează ca şi Consiliul Judeţean să participle financiar la această lucrare.

În total, investiţia se ridică, „la roşu“, la 20.000 de lei, dar ar mai fi nevoie de bani şi pentru echipamente, dar şi pentru alte dotări esenţiale unui astfel de sport.

„După ce vom finaliza acest proiect cu siguranţă că vor fi amatori pentru că deja ştiu cel puţin 20 de puşti care ar vrea să înveţe să se caţere pentru că mişcarea este din ce în ce mai căutată. Noi încercăm să facem ceva şi sperăm că ne şi iese. Sunt mulţi adolescenţi care vor să meargă la munte şi ei vor să se înscrie în asociaţia noastră însă condiţia este să fie serioşi şi să îşi dorească să practice acest sport”, a spus Ion Boncea, pre¬şedintele fialei Explorer Tulcea.

Mai citiţi şi:

Parcul central, amenajat cu 4 milioane de lei. Vom avea panou de căţărare, zone de stat pe pătură şi cascadă în trepte

Tiroliană şi panouri de căţărare pe banii bisericii ortodoxe într-o pădure de lângă Alba Iulia

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare