Un cunoscut medic bucureştean şi-a găsit sfârşitul în Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laviniu Buligan FOTO impactingorj.com

TRAGEDIE Profesor doctor Laviniu Buligan (55 de ani), medic ginecolog la Spitalul Universitar din Bucureşti, a dispărut vineri, din localitatea Mila 23 din Delta Dunării.

Joi după amiază, medicul bucureştean, însoţit de mai mulţi prieteni, a ajuns în satul din Delta Dunării. Turiştii s-au cazat în patru camere la o pensiune din satul Mila 23, comuna Crişan, acolo unde plănuiau să îşi petreacă restul săptămânii.  

Vineri dimineaţă, în jurul orei 5.00, acesta a plecat din locul în care era cazat pentru a pregăti ambarcaţiunea pe care urmau să o folosească la pescuit. Pentru că a întârziat prea mult, amicii lui, printre care şi un localnic din Mila 23, au ieşit să îl caute.

La numai câţiva metri de şalupă au fost văzuţi papucii pe care turistul bucureştean îi avea în picioare în momentul dispariţiei. Prietenii bărbatului au intrat în panică, s-au gândit că este posibil să se fi întâmplat o tragedie şi au anunţat incidentul pe numărul unic de urgenţă 112.

„Vineri dimineaţă veniseră cei din familie, erau disperaţi să îl găsească, sărmanii. Am înţeles că ieri au plecat, că se gândeau că va mai dura până iese la suprafaţă, dar uite că l-au găsit duminică dimineaţă“, spune primarul din Crişan, Ilie Munteanu.

Găsit după două zile de căutări

Trupul medicului ginecolog a fost căutat de pompierii militari de la Staţia de Nave Crişan în ultimele zile, perioadă în care a fost dat şi în urmărire generală. De asemenea, vineri dimineaţă un elicopter al Ministerului de Interne a survolat zona pentru identificarea turistului.

„Duminică, în a treia zi de la dispariţie, în jurul orei 10.00, aproape de locul în care dispăruse, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat de 55 de ani, care a fost identificat drept turistul dat dispărut vineri dimineaţă“, a precizat Angela Tulceanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta Tulcea.

Nu se ştie la momentul de faţă dacă turistul a alunecat şi a ajuns în apă sau dacă a vrut să se scalde în Dunăre. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către Poliţia Transporturi Sulina, bărbatul nu prezenta urme de violenţă, astfel că momentan nu sunt suspiciuni cu privire la moartea acestuia. Cert este că trupul neînsufleţit a fost adus la morga din Tulcea, acolo unde în cursul zilei de luni i se va efectua necropsia.

A moştenit Muntele Dâlbanu

Profesor doctor Laviniu Buligan, născut în Gorj, cu domiciliul în Bucureşti, este cunoscut în judeţul natal pentru faptul că ar fi câştigat în instanţă dreptul de proprietate pentru un munte.

Presa locală scria despre medicul Buligan că ar fi moştenit de la străbunicii lui Muntele Dâlbanu, situat în apropierea staţiunii Rânca. Acesta povestea, în urmă cu trei ani, că deşi are drept de proprietate pe cele 22 de hectare, primăria Baia de Fier nu numai că nu i-a permis să se bucure de proprietate, ba chiar a şi concesionat terenuri pe care s-au realizat structuri de cazare.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie