Tulcenii din Vărărie Baltă: „Este inadmisibil să nu avem apă potabilă şi nici lumină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor apă, canalizare şi lumină în cartier FOTO Arhivă Adevărul

Spre deosebire de mulţi alţi tulceni, cei care locuiesc în cartierul numit Vărărie Baltă nu cer drumuri. Au venit în şedinţa de Consiliu Local de astăzi pentru a solicita celor din administraţia publică locală apă potabilă şi canalizare.

O bună parte din cei care locuiesc aici sunt „toleraţi“, în sensul că nu au acte de proprietate şi, astfel, nu plătesc nici dările către bugetul local. Este vorba despre familii cu mulţi copii, venite din alte părţi aşe ţării şi care s-au oprit în acest cartier mărginaş al municipiului Tulcea.

Aceasta ar fi una dintre explicaţiile pentru care autorităţile locale nu s-au aplecat asupra necesităţilor din această zonă a Tulcei.

Astăzi, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, s-a aprobat un amendament la un proiect de hotărâre referitor la investiţiile pe anul în curs, astfel că primăria va avea în vedere şi extinderea sistemului de alimentarecu apă în cartierul Vărărie Baltă.

  În sala de şedinţe a ajuns şi un grup de tulceni care stau cu acte legale în acest cartier.

„Noi, cei care am venit aici, avem acte, suntem proprietari, ne plătim taxele şi impozitele. Vrem să vă spunem că este inadmisibil ca un cartier întreg din municipiul Tulcea să nu aibă apă potabilă, să nu aibă canalizare. Nu cerem drumuri, nu, vrem apă. Şi mai vrem nişte becuri pe stradă, pentru că este periculos să circuli pe aici seara“, a explicat unul dintre tulcenii care locuiesc în această zonă a municipiului.

Acesta a mai precizat că oamenii beau apă din nişte fântâni care, pe timp de vară, sunt un pericol pentru sănătatea locuitorilor din cartier.

În replică, edilul de Tulcea, Constantin Hogea, spune că va avea în vedere aceste investiţii şi pentru cartierul Vărărie Baltă. „Am făcut destule şi pentru ei, nu mai ţin minte când le trimiteam cisterne cu apă. Nu se mai ştie nimic. Le vom face pe toate, şi apa, şi canalizarea. Dar cred că este normal ca atunci când rezolvi problemele unui oraş să nu începi cu periferia şi să laşi la urmă centrul“, a explicat Hogea.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor