Tulceanul care trece Dunărea de o sută de ori pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fie vreme bună, fie vreme rea, nea Mitică traversează fluviul trasportând tulcenii între oraş şi suburbia Tudor Vladimirescu. Probabil că deja deţine recordul absolut la acest capitol.

Dumitru Condrat este conducător pe şalupele tip bac de mai bine de zece ani, perioadă în care a trecut Dunărea cu bacul în medie de 70-80 de ori pe zi, uneori chiar şi mai mult, în special în sezonul estival. Per total e greu de calculat, să tot fie câteva zeci de mii de treceri.
„Până să se deschidă plaja de la Ciuperca, deci chiar şi anul trecut, cele mai multe curse le făceam vara, sâmbătă şi duminică, când se ducea lumea la plajă peste Dunăre. Nu opream deloc motorul, cum coborau unii, imediat se umplea cu alţii. Nici nu apucam să mănânc. Lumea, tineri mai ales, se grăbeau să facă baie, n-aveam ce face“, spune Dumitru Condrat.


Nu a avut nici un accident
De câte ori a condus şalupa nu a avut niciodată incidente pe apă.
„Am 65 de ani şi sunt conducător de nave din tinereţe, înainte am lucrat la Transnav. Apoi, suntem foarte bine coordonaţi de Căpitania portului, prin staţie, aşa că nu avem probleme“.
Din acest an, numărul curselor a scăzut la 50-60, dar pasageri sunt mereu având în vedere numărul mare de tulceni care au gospodării în suburbia de peste Dunăre. Numărul curselor se reduce, de asemenea, simţitor în perioada inundaţiilor dar şi iarna când vin sloiurile.
„Trecem cu şalupa zilnic dar pe el nu-l prea vedem, mai rar scoate capul din cabină de acolo, mă mir că nu ameţeşte toată ziua înainte-înapoi, eu unul mă plictiseam şi adormeam“ glumeşte Vlad Trifanov, navetist peste Dunăre.
„Să ştiţi că nu e chiar aşa uşor cum pare, e greu să te concentrezi cu atâta rutină, poţi să greşeşti uşor, să nu mai dai atenţie“, ne precizează de pe un ponton alăturat Nicu Avădanei, marinar cu experienţă.


Transportul peste Dunăre se modernizează
Având în vedere că administratorul doreşte modernizarea transportului cu bacul, perspectiva nu-i încântă deloc pe angajaţii actualului armator.
 „Îmi pare rău că mai câştigam şi eu un ban în plus, pe lângă pensie care de abia ne ajunge să ne plătim datoriile, dar dacă vor să aducă o ambarcaţiune mai mare, noi n-avem ce face. Stăm pe acasă. Ei au personalul lor, ofiţeri, că e barcă mare“, mai spune Dumitru Condrat.
Noua navă va fi operată cu personalul  navigant propriu al SC Transport Public. Prin  punerea în funcţiune a bacului se vor obţine reducerea costurilor (de reparaţii, întreţinere, consum combustibil), eficientizarea şi modernizarea transportului naval de persoane. Această navă va avea o capacitate de 30 de locuri pe scaune şi condiţii de confort şi siguranţă a navigaţiei dintre cele mai modern, după cum dau asigurări reprezentanţii societăţii de Transport Public. Până atunci, şalupa lui nea Mitică e plină în continuare de pasageri.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”