Tulcea: Tulcenii cumpără zarzavat pe datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărăcia îi împinge pe mulţi tulceni să cumpere zarzavaturi şi legume pe datorie. Există un caiet pentru clienții fideli din piețele tulcene.

 La Tulcea sărăcia a atins cote greu de imaginat. Locuitorii  oraşului nu cumpără ca în restul judeţului pe datorie doar de la magazine ci şi din piaţă. Prea necăjiţi pentru a-şi putea permite să cumpere zarzavaturile necesare pentru iarnă, tulcenii cu lefuri mici, şomerii sau pensionarii, şi-au deschis conturi la pieţari. Aceştia din urmă  le umplu sacoşele şi îi aşteaptă cu banii până la pensie sau salariu.


Ceapă şi pătrunjel pe caiet


 Fiecare pieţar are clienţii săi. De obicei sunt oameni care zilnic îşi cumpără cele necesare de la acelaşi producător. Clientela s-a format în jurul fiecărui producător. Până şi pătunjelul sau ceapa se dau pe caiet. De ce nu? Avantajele sunt de ambele părţi.  Producătorii îşi vând marfa, clienţii fac provizii pentru iarna ce vine.
 „Dacă nu au bani, de unde să se aprovizioneze? Dăm pe caiet pentru că nu are lumea bani. Anul ăsta merge atât de prost, că am aruncat marfă ca niciodată. Am lăsat şi din preţuri, cred că am dat şi degeaba, dar sărăcia e mare. Aşa că am început să dăm pe caiet la clienţii noştri de ani de zile. De exemplu, am pe cineva care  a cumpărat acum o oră de 70 de lei. Îmi dă banii la pensie”, ne-a spus Daniela Banu, 35 ani, producător agricol din Nalbant, judeţul Tulcea.


Cu un ochi în portofel, celălat la legume


Tulcenii vin în piaţă, se uită în portofel, se uită pe tarabe şi cumpără cât să supravieţuiască. Pentru aprovizionarea cămării îşi deschid conturi la pieţari.
 „Suntem şomeri amândoi şi ne descurcăm cum putem. Luăm de poftă câte un kilogram. La iarnă, în cămară vor fi borcane goale. Unele au rămas cu etichete de anul trecut. Iarna asta vom înghiţi în sec. Eu cumpăr şi pe datorie, până ia soţul salariul. Se ştie că sunt serioasă”, ne-a spus Maria Tudor, 32 de ani, şomeră.


 Găsim soluţii


Instinctul de conservare îi determină pe mulţi să găsească soluţii pentru a se gospodări. Valeria Matei de 56 de ani, din Tulcea a afirmat că toată lumea cumpără pe datorie. Este trend-ul naţional.
„Nu este o ruşine. Dacă nu ai bani, poţi să cumperi şi pe datorie. Doar nu stăm flămânzi şi cu cămara goală.Dacă aşa trebuie să trăim, asta facem“, spune Valeria Matei.
În comparaţie cu preţurile din alte municipii, cele din piaţa tulceană nu sunt prea mari. Un kg de ardei costă între 3 şi 3,5 lei kilogramul, cartofii sunt 1,5 lei kilogramul, roşiile 2 lei kilogramul, castraveţii sunt 1,5 lei kilogramul, gogoşarii  costă 4 lei.Dar şi aşa pentru mulţi locuitori au devenit inaccesibile.


Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța