Tulcea: Rozătoarele vizitează „Laptele şi cornul” în şcolile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaţii de depozitare cu rozătoare, spaţii frigorifice insuficiente  sau chiar inexistente la unele şcoli din judeţ sunt doar câteva din concluziile inspecţiei sanitare din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică cu privire la programul Cornul şi laptele la nivel judeţean.

În prima jumătate a acestui an, condiţiile de igienă şi de depozitare în şcoli a produselor alimentare livrate elevilor au fost dezastruoase în unele unităţi de învăţământ din judeţ.
Astfel, distribuţia produselor în şcoli este efectuată adesea de către personalul care asigură întreţinerea igienei în unităţile şcolare (inclusiv la grupurile sanitare), fapt nepermis de normele sanitare în vigoare. Spaţiile frigorifice sunt insuficiente în majoritatea şcolilor din municipiu şi judeţ sau sunt subdimensionate, având în vedere distribuţia săptămânală. Mai mult decât atât, în unităţile de învăţământ din Izvoarele, Alba şi Iulia, frigiderele lipsesc cu desăvârşire.

Acces nelimitat al rozătoarelor în spaţii de depozitare
 „În alte unităţi de învăţământ nu există amenajat corespunzător spaţiul de depozitare al produselor alimentare, depozitarea realizându-se în cancelarii, săli de curs nefuncţionale sau biroul directorului. Un exemplu îl constituie şcoala din Teliţa, care funcţionează în clădire veche şi unde depozitarea se face în săli de clasă unde accesul rozătoarelor la produse nu este limitat, iar acţiunile de curăţenie nu sunt efectuate periodic“, precizează directorul D.S.P., dr. Laurenţia Militaru.
Pentru eliminarea pe cât posibil a  acestor deficienţe în anul şcolar 2010-2011, Direcţia de Sănătate Publică a solicitat Prefecturii Tulcea organizarea unei întâlniri cu toţi factorii de răspundere din primării, unităţi de învăţământ şi furnizorii produselor de panificaţie şi lactate.
 
Primarii, nemulţumiţi de calitatea produselor
Pe de altă parte, primarii au şi ei nemulţumirile lor cu privire la distribuţia produselor alimentare sau chiar calitatea acestora. „Avem reale probleme cu distribuitorul de produse, atât timp cât nu suntem parte contractantă şi nu putem interveni. Sunt probleme de livrare, de transport, de exemplu laptele a fost transportat cu cisterna, în cabina şoferului. Nu mai vorbim de calitatea laptelui şi cornului care lasă de dorit”, declară primarul din Cerna, Neculae Muşat.
Prefectura Tulcea consideră că o soluţie ar putea fi modificarea legislaţiei în sensul contractării produselor lactate şi de panificaţie la nivel de primărie. „Astfel, primarii ar avea drept de a rezolva distribuţia acestor produse la nivel local. Pentru o şcoală cu 15 elevi de exemplu, s-ar putea rezolva problema la nivel local cu o firmă de panificaţie sau de lactate, chiar şi o persoană fizică autorizată. Astfel nu ar mai fi probleme cu calitatea sau prospeţimea produselor”, consideră subprefectul Corvin Bangu.
Deocamdată, recomandările şi măsurile propuse de Direcţia de Sănătate Publică Tulcea se referă la inscripţionarea mijloacelor auto autorizate pentru distribuirea produselor lactate şi de panificaţie, respectarea graficelor de distribuţie, identificarea de locuri de depozitare corespunzătoare, dotarea şcolilor de la sate cu frigidere.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor