Tânăr de 19 ani, acuzat de tâlhărie: a atacat o femeie şi i-a smuls lănţişorul de la gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A scos bani frumoşi cu muncă puţină: Alexandru, un băiat de 19 ani din Tulcea, a obţinut câteva sute de lei după o „lovitură“ dată la finalul săptămânii trecute, pe strada Podgoriilor din municipiul Tulcea.

Vineri dimineaţă, o femeie din municipiul Tulcea a anunţat pe numărul unic de urgenţă 112 faptul că un băiat i-a smuls lanţul de la gât. Cazul, rămas iniţial cu „autor necunoscut“, a fost cercetat de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Tulcea, care au reuşit să identifice principalul suspect.

Alexandru Nicuşor Maxim, de 19 ani, a fost identificat de către poliţiştii tulceni la începutul acestei săptămâni. Băiatul a fost reţinut marţi de oamenii legii, urmând ca miercuri, 10 iulie, să ajungă în faţa judecătorilor tulceni, cu propunere de arestare preventivă.

Astăzi Judecătoria Tulcea a emis pe numele lui Alexandru Maxim mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, astfel că cercetările vor fi continuate cu învinuitul după gratii.

Decizia Judecătoriei Tulcea poate fi atacată la Tribunalul Tulcea.

Trei sfaturi pentru tulcence

Pentru a evita să deveniţi victime ale infracţiunilor de tâlhărie, Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul  Inspectoratului de Poliţie al Judetului Tulcea vă recomandă:

1. nu vă etalaţi ostentativ bunurile de valoare, mai ales telefoanele mobile, bijuteriile sau să vă lăudaţi cu sume de bani pe care le aveţi;

2. fiţi atente la modul cum vă ţineţi poşeta, astfel încât să nu oferiţi ocazia infractorilor de a sustrage bunuri sau bani din ea sau de a o smulge de pe umăr;

3. nu intraţi în vorbă cu persoane necunoscute care cer insistent diferite relaţii.

Mai citiţi şi:

Tâlharii atacă femeile şi copiii. Opt sfaturi pentru a evita acest tip de infractori

Cum acţionează tâlharii „de vară“: discută cu victima, o atacă din fugă sau profită de lipsa martorilor




 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”