Soluţia radicală propusă de guvernatorul rezervaţiei, care poate salva Delta: interzicerea pescuitului doi-trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pescar din Delta Dunării FOTO ARBDD

Gabriel Marinov, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, spune că fără o măsură radicală, aria naturală protejată nu va mai supravieţui mult timp. O decizie dură, dar necesară, este interzicerea vreme de câţiva ani a pescuitului, dublată de măsuri compensatorii pentru pescarii din Deltă

Bătrânii îşi amintesc că în vremea copilăriei lor prindeau ştiuca în gârla din spatele casei, iar acum aleargă jumătate de deltă pentru un peşte. Nu există pescar, turist sau autoritate care să nu se plângă de faptul că balta nu mai are peşte. Cu toate acestea, în afară de câteva amenzi şi de alte măsuri luate împotriva braconierilor, nimeni nu face nimic. Pe de altă parte, repopularea se face la scară redusă şi de aici dezastrul: peştele este din ce în ce mai puţin şi ajunge din ce în ce mai mult pe piaţa neagră.

Cum au rămas pescarii şi fără sturioni, şi fără bani

Gabriel Marinov, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, spune că singura soluţie pentru refacerea resursei piscicole este interzicerea pescuitului timp de doi-trei ani. „Reuşim să facem foarte puţin faţă de ceea ce se întâmplă acum şi rezultat ar da doar interzicerea temporară a pescuitului, pentru ca această rezervă să aibă timp să se refacă în câţiva ani. Oamenii Deltei ştiu că nu concep viaţa fără peşte, dar îmi vor da dreptate“, spune el. 

Nu este pentru prima dată când România a decis interzicerea pescuitului, ce-i drept, s-a apelat la această măsură doar în privinţa sturionului. Din păcate, hotărârea a fost luată fără a se acorda măsuri compensatorii pentru pescarii din Sfântu Gheorghe şi din Sulina, care trăiau doar din pescuitul la carmace. „Noi am oprit pescuitul, dar n-am făcut nimic pentru populaţia care trăia din aşa ceva. Cotele trecute pe caiet de pescarii din Sfântu Gheorghe nu au părut veridice pentru cei de la UE“, explică Marinov de ce au rămas pescarii fără nicio despăgubire. De data aceasta, spune el, cei care depind de pescuitul din Delta Dunării vor trebui să primească despăgubiri îndestulătoare. 

În tot arealul deltaic sunt înregistraţi aproximativ 1.200 de pescari. După ce-şi predau cota de peşte, de 70%, vând surplusul la cherhanale sau pe piaţa neagră. „Tot ceea ce pescuieşte şi nu fiscalizează este considerat peşte braconat“, spune Marinov. Pescarul preferă să vândă peştele pe piaţa neagră pentru că ia mai mulţi bani pe el. La rândul lor, cherhanalele ridică şi ele tariful peştelui pe care îl vând pensiunilor, cu propriile accize şi adaosuri, în unele cazuri chiar dublându-se preţul.

Pescarii arată cu degetul către autorităţi 

Pescarii, cei acuzaţi de autorităţi că au lăsat balta fără peşte, arată cu degetul tocmai către acestea, acuzate că nu au derulat proiecte suficiente pentru decolmatarea canalelor şi lacurilor. Pe de altă parte, sute de canale săpate de-a lungul şi de-a latul Deltei, pentru un acces mai rapid de la un loc de pescuit la altul asta fac: aduc apa tulbure a Dunării direct în ghioluri şi le colmatează rapid. 

Mălin Muşatescu, fostul guvernator al Deltei, continuă lista cauzelor care au dus la dezastrul din prezent: „Mai bine de un sfert din suprafaţa bălţii a fost desecată pentru agricultură. Un procent de 25% ar fi trebuit să fie piscicultură, dar în acest domeniu nu se primesc subvenţii ca în agricultură. Aşa se face că, anual, mii de hectare de luciu de apă trec în agricultură. Înjumătăţirea stocurilor piscicole a fost compensată o perioadă de dublarea efortului piscicol, dar în ultima perioadă nici nu s-au făcut repopulări la scară largă, şi nici nu s-a diminuat presiunea pescuitului comercial. Astăzi, din păcate, nici triplarea efortului piscicol nu mai poate evita falimentul pescăriei în Delta Dunării“.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Poveştile Sulinei, Turnul Babel din Deltă. Locul unde au iubit şi au murit prinţese şi pescari, piraţi şi amirali

Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Jurnal de vacanţă. Gura Portiţei, paradisul dintre mare şi Deltă. Plaja de pe care poţi aduna scoici cu lopata

Jurnal de Vacanţă. Plaja Vadu, ultimul refugiu. Colţul de Rai interzis cândva turiştilor vă aşteaptă cu hectare întregi de plajă virgină

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate