Se fură şi lemnul din Deltă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lemnul era transportat cu căruţele. FOTO Adevărul

În numai câteva zile, poliţiştii tulceni au depistat mai mulţi hoţi de material lemnos. Ei au fost amendaţi contravenţional.

Miercuri, 12 martie, poliţiştii Postului de Poliţie Hamcearca l-au depistat pe G. Gheorghe de 30 ani din com. Hamcearca, care transporta cu Dacia Papuc cantitatea de 1,3 mc material lemnos, fără a avea documentele legale. Lemnul a fost confiscat, iar bărbatul a primit o amendă în valoare de 2000 lei, în baza Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

În seara aceleiaşi zile, poliţiştii Postului de Poliţie Greci i-au depistat pe Ţ. Angelin de 36 ani şi Ţ. Victor de 32 ani, ambii din comuna Greci, judeţul Tulcea, care, cu ajutorul a două atelaje hipo, transportau un mc material lemnos din fondul forestier. Cei doi s-au ales cu amendă, iar lemnul a fost confiscat.

Şi poliţiştii din Ostrov au dat de urma unor hoţi de lemn. Oamenii legii din localitate l-au prins pe D. Ştefan de 59 ani din Ostrov, în timp ce încărca (0,3 m.c. material lemnos într-o căruţă. Omul a fost amendat cu suma de 500 lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”