Porc mistreţ vânat în Rezervaţia Parcului Naţional Munţii Măcin. Exemplarul valora 1.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Tulcea au depistat în zona Rezervaţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului un bărbat din comuna Greci, care a vânat un porc mistreţ.

Marţi, 6 martie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Greci au desfăşurat acţiuni în zona fondului forestier Greci, Rezervaţia Parcului Naţional Munţii Măcinului, pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat în zona Rezervaţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului un exemplar de porc mistreţ vânat.

În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat în zona protejată un bărbat de 36 de ani, din comuna Greci, judeţul Tulcea, care a vânat un porc mistreţ în greutate de aproximativ 120 kilograme, în valoare de 1.000 de euro.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42 din Legea nr.407/2006, privind Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani