Petreceri negre de Rusalii la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Chirilă

Doi tineri au murit şi un al treilea a fost în comă în urma accidentelor rutiere petrecute pe străzile judeţului Tulcea în acest weekend. Minivacanţa de Rusalii a adus tragedii pentru familiile tinerilor care au plecat la petreceri şi nu s-au mai întors. Astăzi cei doi băieţi care au murit pe şosele la finalul săptămânii trecute vor fi conduşi pe ultimul drum.

Un motociclist s-a răsturnat pe şosea, un şofer băut nu a apucat să ia curba iar duminică seara o familie întreagă (mama, tatăl şi băieţelul de 10 ani) a ajuns în spital după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un şofer de 20 de ani.

„Torpilă“ a murit înainte de operaţie

Sâmbătă seara, în jurul orei 19.30, pe drumul care leagă Tulcea de Somova, în dreptul localităţii Mineri. Ion Chirilă (31 de ani) din Tulcea, cunoscut în lumea bikerilor drept „Torpilă“, ajunge la petrecerea unui amic din Somova. Intră în grupul de prieteni, le face cinste cu câte o halbă de bere (pentru că ziua lui de naştere fusese cu câteva zile înainte), după care iese din curte, pentru a mai aduce un amic la petrecere. Nu a ajuns foarte departe. Chiar în localitatea Mineri s-a lovit de un dâmb de pământ şi, pe fondul vitezei, s-a răsturnat pe carosabil cu motorul. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tulcea l-a transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, dar băiatul nu a rezistat.  A murit înainte de a ajunge pe masa de operaţii.
„Cu 20 de minute înainte de a muri a venit la noi şi ne-a făcut cinste pentru ziua lui, care fusese cu puţin timp înainte. Era un om extraordinar, nu pot să cred că s-a dus atât de tânăr... Odihnească-se în pace“, spune Marius, bun prieten cu Ion.
Tânărul lucra în Italia şi venise pentru puţin timp în ţară. În urmă cu câteva luni Torpilă a mai fost implicat într-un accident de motocicletă în zona judeţului Dâmboviţa. Atunci de vină era un şofer care l-a lovit în plin. Ion Chirilă a lăsat în urmă o soţie şi  fetiţă de doi ani şi jumătate.

Ultima petrecere din pădure

Duminică dimineaţa, în jurul orei 7.00, pe drumul care leagă Nifon de Luncaviţa. Mai mulţi tineri au petrecut noaptea în pădurea Luncaviţa. Dimineaţă, trei dintre ei au urcat într-o Mazda: la volan Dan Fogoroş (23 de ani) din Brăila, în dreapta Marian Tacea (21 de ani) din Luncaviţa, iar în spate Cristi Alexandru (21 de ani), tot din Luncaviţa. Într-o curbă, şoferul nu a adaptat viteza şi s-a răsturnat pe carosabil. Martorii incidentului spun că maşina era făcută zob. Marian Tacea, pasagerul din dreapta, a murit pe loc, iar şoferul, Dan Fogoroş, a fost dus de urgenţă la Spital, unde a stat la Reanimare, iar acum este pe secţia Ortopedie. Pasagerul din spate a avut noroc: nu s-a ales decât cu câteva zgârieturi.
Petrecerea de la Luncaviţa a fost „piperată“ şi cu ceva alcool, cel puţin pentru şofer. „Acesta avea o alcoolemie de 0,72 ml alcool în sânge“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.




Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate