Peste o sută de incendii de vegetaţie uscată în judeţul Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au intervenit pentru stingerea a 139 incendii FOTO Arhivă Adevărul

Conform celor declarate de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, de la începutul anului 2012 până în prezent pompierii tulceni au intrvenit pentru stingerea unui număr de 139 de incendii de vegetaţie uscată (au ars peste 860 de hectare).

Detaşamentul de Pompieri Tulcea a intervenit la 64 incendii, Secţia de Pompieri Măcin la 34 incendii, Staţia de Pompieri Babadag la 24 incendii, Pichetul de Pompieri Nave Operative Crişan la un incendiu şi Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă la 16 incendii.
Cele mai multe focuri au pornit din cauza focului deschis în spaţii deschise – 100 de situaţii. Fumatul a determinat zece incendii, iar folosirea intenţionată a sursei de aprindere a generat 29 incendii.
„Incendierea vegetaţiei uscate trebuie făcută într-un cadru legal şi cadrul normativ legal spune că acţiunea de incendiere, acolo unde ea este permisă, trebuie să fie în baza unor aprobări şi cu respectarea unor norme de prevenire şi stingere a incendiilor de către cel care execută această activitate de incendiere. Din păcate, de multe ori cei care dau foc vegetaţiei uscate nu rămân la faţa locului să supravegheze, nu anunţă administraţia publică locală, astfel încât incendiul se propagă”, a mai precizat inspectorul şef Florin Başcău.
 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”