Moarte suspectă la Sulina: cadavrul unui bărbat a fost găsit plutind în apa mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambarcaţiune de căutare la Sulina Sursa ISU Delta Tulcea

Poliţiştii tulceni au fost sesizati duminică dimineaţa cu privire la faptul că o persoană pluteste pe apele Mării Negre, în zona oraşului Sulina.

UPDATE În urma verificărilor efectuate, poliţiştii tulceni au stabilit identitatea persoanei decedate, respectiv, un bărbat de 44 de ani, din judeţul Suceava. Cercetările continua pentru stabilirea tuturor cauzelor şi condiţiilor in care s-a produs evenimentul.

Echipajele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violenţă.

Trupul neînsufleţit al bărbatului urmează a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Poliţiştii au intocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă, efectuând cercetari pentru stabilirea identităţii bărbatului, precum si a tuturor circumstanţelor in care s-a produs incidentul.

Pe aceeaşi temă:

Canalele Letea şi Sidor vor fi decolmatate. Pe perioada lucrărilor, circulaţia va fi închisă

VIDEO Pescari prinşi la braconat în Delta Dunării. Aveau sute de kilograme de peşte în bărci
 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online