La Tulcea, copiii sunt duşi la vraci sau în clinicile private. Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean s-a închis. Unitatea are un nou manager

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul din Tulcea se confruntă cu o acută criză de medici FOTO Spitalul Tulcea

Turiştii care vor veni în acest an în Delta Dunării împreună cu copiii vor trebui să-şi ia după ei medicamente sau să meargă cu cei mici la vraci. Secţia de pediatrie a spitalului din Tulcea s-a închis din lipsă de medici.

UPDATE Începând de joi, noul manager al spitalului din Tulcea este dr. Tudor Năstăsescu,  de la Spitalul Universitar Bucureşti. „Din ce am înţeles până acum, principala problemă este cea a medicilor. Avem, în cadrul spitalului, specializări pentru care nu există medici. Promit că printre primele măsuri luate se va regăsi o căutare continuă de doctori. O să vedem ce i-ar atrage pe oameni să lucreze aici, în ce condiţii. Cred că pentru început vom accepta orice variante“, a declarat dr. Tudor Năstăsescu imediat după numirea în funcţie.

În judeţul Tulcea mai există doar două spitale: La Tulcea şi Măcin. Însă nici acestea nu pot oferi servicii medicale de calitate. Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea s-a închis de aproape o lună. Ultimul medic de pe secţie, dr. Elena Breţcan, a ieşit la pensie la sfârşitul anului.

O perioadă, medicii pensionari s-au oferit să facă voluntar gărzi. „Un medic de pe secţie a plecat în Franţa şi altul în Anglia, iar un alt cadru medical este în concediu de creştere a copilului“, spune Daniel Negoescu, fostul manager al unităţii medicale. La rândul lui, şi-a dat demisia întrucât, spune el, nu mai poate să-şi ducă la bun sfârşit proiectele. Nici secţia de neonatologie nu stă mai bine. De abia se asigură continuitatea cu doi medici şi un pensionar.

Se caută medici la Galaţi

Autorităţile locale încearcă să găsească soluţii pentru redeschiderea secţiei, însă fără succes. „Căutăm
soluţii pentru a menţine pe linia de plutire Spitalul Judeţean Tulcea, iar secţia de Pediatrie reprezintă prioritatea noastră absolută. În acest sens, o echipă formată din colegi din Consiliul Judeţean şi alţi factori implicaţi în sistemul sanitar s-a întâlnit cu 30 de rezidenţi de la Spitalul Sf. Ioan din Galaţi, pentru a le prezenta oferta noastră şi pentru a încerca să îi determine să vină să lucreze la Tulcea. Avem semnale pozitive,
sperăm că toate aceste eforturi pe care le-am făcut şi le facem vor avea un rezultat pozitiv şi că în curând vom avea veşti bune pentru pacienţii din judeţul nostru“, a spus Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea.

Fostul manager spune că salariile nu sunt atractive, iar cadrele medicale preferă să rămână să profeseze în marile oraşe. „Un medic câştigă la stat cam 3.000 de lei, cu tot cu gărzi. Ar trebui regândită politica naţională privind sistemul sanitar. Majoritatea cadrelor medicale vor să profeseze pe lângă marile centre universitare sau la privat. La nivel european este o criză de 150.000 de medici. E ca un bulgăre de zăpadă. Noi şcolim în ţară medici şi îi dăm gratis altor ţări“, consideră fostul manager.

Secţia avea şase medici

Secţia de pediatrie dispune de 40 de paturi. Aici erau îngrijiţi copiii din toată Delta. În vremurile bune, în anul 2007, pe secţie erau nu mai puţin de şase medici. Acum, micuţii care necesită internare sunt duşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, aflat la o distanţă de 150 kilometri. Dacă nu se va găsi o soluţie, de acelaşi tratament vor avea parte şi turiştii.

Managerul spitalului din Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţână, spune că secţia s-a aglomerat foarte mult în ultima perioadă. „Secţia era şi aşa subdimensionată, noi având 90 de paturi, dar am căutat soluţii pentru a-i putea trata şi pe copiii din Tulcea. Am mai pus paturi în plus în saloane, numai că apar probleme întrucât cei mici vin cu însoţitori“, spune managerul de la Constanţa.

Şi spitalul orăşenesc Măcin se confruntă cu mari probleme, lucrând mai mult cu rezidenţi. La unitatea medicală sunt 10 medici specialişti şi 20 de rezidenţi. Şi în Sulina a funcţionat un spital, care a fost închis în 2011.



Spitalul din Sulina FOTO M.I.

Vă mai recomandăm:

Fundaţia SMURD a donat o şalupă şi un hovercraft pentru sistemul de urgenţă din judeţul Tulcea

Falsul medic generalist de la Tulcea este cardiolog pe site-ul Spitalului Judeţean Constanţa

Medicul impostor voia şi casă, şi cabinet

Mai multe pentru tine:
Universitatea Craiova - Metaloglobus, 0-0. Oltenii au ratat șansa de a deveni lideri în clasamentul Superligii
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
SUA adaptează arme hipersonice pentru lansatoare mobile. Ce înseamnă pentru securitatea globală
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi