Ghid juridic pentru cei care derulează activităţi turistice în Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest ghid va cuprinde informaţii legate de autorizaţiile şi avizele necesare desfăşurării activităţii de turism în mod legal, precum şi care sunt autorităţile statului ce au competente în acest sens.

„Dorim să prezentăm care sunt autorităţile statului care pot opera activităţi de control şi în ce condiţii se pot desfăşura acestea“, spune Silviu Gheorghe, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Tulcea.

Ghidul este, de fapt, un  îndrumar util antreprenorilor care va informa corect şi pertinent din punct de vedere juridic, atât operatorii turistici cât şi turiştii, privitor la activitatea de turism desfăşurată pe teritoriul RBDD, pe un limbaj comun şi simplu de înţeles.

Acesta va fi structurat pe principalele elemente ale produsului turistic, respectiv-cazare- pensiuni, hoteluri, hoteluri plutitoare, masa- restaurante, terase, agrement – în principal ambarcaţiuni, pescuit sportiv.

Ghidul va fi editat de ANTREC în colaborare cu Asociaţia Patronală a Turismului din Delta Dunării.

Citiţi şi:

Investiţii în turism: Consiliul Judeţean Tulcea vrea să aloce 900.000 de lei pentru miniportul de la Murighiol

De două luni: Rapidele spre Delta Dunării nu mai circulă


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete