De două luni: Rapidele spre Delta Dunării nu mai circulă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au rămas cu pasagerul FOTO Arhivă Adevărul
Au rămas cu pasagerul FOTO Arhivă Adevărul

Localnicii se plâng de faptul că nu pot ajunge în timp util la Tulcea, pentru că nu mai au acces la navele rapide care asigurau transportul între municipiu şi singurul oraş din Delta Dunării.

Din decembrie au fost suspendate cursele, iar cel mai devreme acestea vor fi reluate în luna martie a acestui an. Aceasta este varianta optimistă, pentru că există posibilitatea ca reluarea acestor curse să întârzie chiar mai mult de atât.

Localnicii sunt nemulţumiţi

„Avem treburi la Tulcea, ne interesează să ajungem de dimineaţă, la timp, nu la prânz, când ajunge pasagerul. Nu zic că nu avem cu ce să ajungem, dar sunt cazuri în care ne grăbim, în care trebuie să ajungem la anumite instituţii în municipiu de dimineaţă“, ne-a transmis un localnic din Sulina.

Nu este singurul din Sulina care gândeşte astfel, mai ales că acum toţi locuitorii din Sulina se simt legaţi de o singură navă care să îi ducă spre Tulcea.

Primarul Aurel Dimitriu spune că se caută soluţii

Primarul localităţii, Aurel Dimitriu, spune că şi la el au ajuns localnici care se plâng de această problemă. La momentul de faţă, legătura între Sulina şi Tulcea este realizată de Navrom, cu pasagerul (nava clasică) sau catamaranul. În fiecare zi există o singură cursă, astfel că dacă nu ajungi la ora la care pleacă vaporul din portul Tulcea, eşti nevoit să mai aştepţi o noapte pentru a ajunge la destinaţie.

„Am discutat şi cu senatorul Octavian Motoc, care a promis că ne va ajuta în acest sens. Suntem în discuţii fie ca pasagerul să circule în fiecare zi, fie ca societatea privată care asigură transportul rapid pe Dunăre să beneficieze de subvenţii. Ceva trebuie să facem, oamenii au nevoie de aceste rapide“, spune primarul Aurel Dimitriu.

Administratorul firmei spune că sunt prea puţini clienţi, iar cheltuielile sunt prea mari

Ca orice agent economic, societatea care asigură transportul pe apă de la Tulcea la Sulina ar trebuie să fie profitabilă. Dacă nu, îi paşte falimentul. Administratorul acestei firme, Nicolae Bulea, explică de ce s-a optat pentru această variantă (de a suspenda cursele rapide de la Tulcea la Sulina din decembrie).

„Au crescut foarte mult cheltuielile. A crescut TVA-ul, a crescut preţul la carburant, avem taxe de plătit. Dacă luăm în considerare că, pe fondul crizei economice, dar şi a perioadei din an (nu mai este sezon) a scăzut foarte mult numărul clienţilor,), pot să vă spun că nu mai aveam încasări pentru a suporta cheltuielile“, explică Nicolae Bulea.

Acesta a mai precizat că numărul clienţilor a scăzut de aproape trei ori. Interzicerea vânătorii a dus la eliminarea din „piaţă“ a acestor turişti, iar pe fondul crizei şi numărul pescarilor sportivi care ajung în deltă este mult mai mic.

„Oamenii au nevoie de noi, ştim acest lucru. Localnicii lucrau pentru societatea noastă, inclusiv pentru mentenanţă. Cam 95% din angajaţi sunt sulineni. În plus, au nevie de serviciile noastre pentru a ajunge rapid în municipiu sau spre casă. Dar nu ne mai putem permite să acoperim cheltuielile. Nici măcar cu încasările din sezon nu se pot acoperi cheltuielile din această perioadă a anului“, mai explică Buleu.

Acesta susţine că nu desfăşoară o activitate concurenţială cu Navrom (care are pasager şi catamaran), ci o activitate complementară, prin aceea că rapidele nu opresc în toate localităţile şi că ajung într-un timp mult mai scurt la destinaţie.

Cel mai probabil, aceste curse vor fi reluate după mijlocul lunii martie 2013. La momentul de faţă, legătura dintre Sulina şi Tulcea se face numai cu navele Navrom, una pe zi, care pleacă dimineaţă din Sulina şi la prânz din Tulcea. Pentru acest transport, localnicii beneficiază de reducere la preţul biletului. Pentru rapidele administrate de Nicolae Bulea (societatea ProdCon) nu au fost acordate subvenţii. Această societate asigură de cinci ani transportul rapid  Tulcea – Sulina.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite