FOTO Un şofer beat a provocat un accident mortal: Un tânăr pompier şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla a ajuns într-un stâlp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul rutier s-a petrecut azi noapte, în jurul orei 1.00, în oraşul Isaccea. Un şofer 25 de ani, aflat în stare de ebrietate, a provocat un accident rutier cu trei victime. Unul dintre tinerii aflaţi în maşina sa a murit în urma impactului.

S-a întâmplat în noaptea de marţi spre miercuri. Şoferul, un tânăr de 25 de ani din Isaccea, conducea un Opel pe strada Avram Iancu din Isaccea. Din primele informaţii, acesta a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu maşina de un stâlp. Tânărul de 27 de ani, tot din Isaccea, aflat în dreapta, a murit. Victima, Adrian Tarhoacă, era angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, secţia Măcin.

Şoferul şi pasagerul din spate sunt răniţi şi au fost transportaţi cu echipajele de Ambulanţă la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Tulcea.

După cum spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, şoferul consumase alcool înainte de a urca la volan.

Zeci de prieteni au transmis mesaje de adio pe pagina de Facebook a lui Adrian.
 

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie