Femeia care a băut şi apoi şi-a înjunghiat soţul a fost trimisă în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi-a înjunghiat soţul FOTO Arhivă Adevărul

Valentina Cojocaru (43 de ani) din comuna Luncaviţa este acuzată de tentativă la omor calificat.  Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.

S-a întâmplat în seara zilei de 28 septembrie 2012, în jurul orelor 20.30, Valentina Cojocaru, în cadrul unui conflict intrafamilial, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a lipsurilor materiale, l-a înjunghiat în abdomen pe soţul său Gheorghe (53 de ani).
„I-a cauzat o plagă hepatică penetrantă, ce a declanşat o puternică hemoragie. Victima a fost transportată imediat la o unitate medicală specializată şi supusă unei intervenţii chirurgicale, fiind internată pentru recuperare în perioada 29 septembrie – 8 octombrie 2012. Examinarea medico-legală a stabilit că viaţa victimei a fost pusă în primejdie prin lezarea unui organ vital – ficatul, iar pentru vindecarea leziunilor au fost necesare 25-30 zile de îngrijiri medicale“, spune procuror Laura Subţirelu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
La data de 29 septembrie faţă de  Valentina s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, măsură ce a fost prelungită, expirând la data de 26 noiembrie 2012.
„Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată  este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, mai spune Laura Subţirelu.
 

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!