Două persoane s-au salvat sărind în apă, după ce ambarcaţiunea lor a fost cuprinsă de flăcări, la Mila 35, pe Dunăre

0
Publicat:

Două persoane aflate la bordul unei ambarcaţiuni care a luat foc, sâmbătă, pe Dunăre, s-au salvat aruncându-se în apă.

Nu se ştie încă de la ce a pornit incendiul. Foto ISU Tulcea

Sâmbătă dimineaţă, pompierii tulceni au fost solicitaţi să intervină în zona Milei 35, pe Dunăre, unde o barcă a fost cuprinsă de flăcări, aşa că spre locul indicat a plecat rapid un echipaj din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o ambarcațiune.

Potrivit primelor informaţii, până la sosirea pompierilor, cele două persoane care se aflau la bordul ambarcaţiunii care ardea s-au salvat aruncându-se în apă şi înotând până la mal.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul şi să aducă la mal epava, a informat ISU Tulcea, precizând că a fost deschisă o anchetă care va stabili cauza incendiului şi împrejurările în care s-a produs acesta.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”