De 75 de ani stă în leprozeria de la Tichileşti. Tanti Hima, vizitată de ministrul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, alături de tanti Hima

Tanti Hima a fost adusă în urmă cu 75 de ani la leprozeria de la Tichileşti. A rămas de atunci acolo. Peste câteva zile va împlini 93 de ani.

Ministrul Sănătaţii, Ioana Mihăilă, şi secretarul de stat Monica Althamer au vizitat sâmbătă, 29 mai, Spitalul Tichileşti din Tulcea, ultimul spital de specialitate (dermatologie) din România care tratează boala Hansen (lepra).

„În primul rând, au mulţumit personalului din spital pentru dedicare, mai ales că, la începutul pandemiei, timp de trei luni, managerul şi personalul medical au ales să se izoleze în spital, pentru a proteja pacienţii. Acum, personalul medical şi pacienţii sunt vaccinaţi anti-COVID-19”, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii într-o postare pe pagina de Facebook.

Ioana Mihăilă a vizitat-o şi pe Tanti Hima, care împlineste în iunie 93 de ani. A fost adusă la Tichileşti în urmă cu 75 de ani şi a rămas aici. „Pentru ea şi pentru încă 8 pacienţi, Tichilesti nu este un spital, este acasă, iar personalul medical este familie”, spun cei din minister.

Din 1928 leprozeria de la Tichileşti, judeţul Tulcea, funcţionează fără întrerupere. Lepra este acum o afecţiune vindecabilă.

Ioana Mihăilă la leprozeria Tichileşti foto: Ministerul Sănătăţii

Citeşte şi:

O angajată a Leprozeriei Tichileşti vrea să le facă viaţa mai bună pacienţilor. Mesajul postat de aceasta

Emoţionanta poveste de dragoste dintre doi leproşi din pustiul dobrogean: „Mutilată, ciungă, cu două cotoare de os în locul tălpilor de la picioare, fu iubită“

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie