Cea mai mare fabrică de conserve din România, de la Sulina, a ajuns o ruină. Un investitor din Bucureşti vrea să ridice aici un hotel de lux
0Înainte de căderea comunismului, România avea mai multe fabrici de conserve şi întreprinderi piscicole. Cele mai multe erau, cum era şi firesc, în sud-estul României.
La Sulina a existat cea mai mare fabrică de conserve din România. Astăzi, din ea, au mai rămas doar ruine.
La fabrica de conserve munceau sute de localnici. Aici se făceau vestitele conserve de sardine în ulei şi stavrid. Totul era natural, ne povesteşte tanti Vali, care a fost maistru la fabrica de conserve. „Se punea peştele, o boabă de piper şi o frunză de dafin, în cutiile pe care le primeam de la Buftea. Le sterilizam la aburi. Într-o perioadă se lucra în trei schimburi. Numai la un schimb, pe producţie munceau 150 de persoane. Aveam depozite de 2.000 de tone de peşte, unde se putea păstra un an. Lunar, aici ancora o navă Polar care ne aduce peşte proaspăt“, spune ea.
Prima conservă, în 1974
Primarul Sulinei, Aurel Dimitriu, care a lucrat la vestita fabrică de conserve ca tehnician electromagnetic, apoi maistru şi ulterior a deţinut funcţia de director, îşi aminteşte că prima conservă a ieşit pe poarta fabricii în toamna anului 1974. „Aici se produceau 14 tone de conserve pe zi. Tulcea avea, la rândul ei, două fabrici de peşte“, spune el.
Prin anii 1995 – 1996, consiliul de administraţie a decis să închidă fabricile şi aşa s-a rupt unitatea din Sulina de cele din Tulcea.
Primarul Dimitriu spune că un investitor din Bucureşti a cumpărat o parte din fosta fabrică. Fostul cămin va deveni un hotel de patru stele, iar în halele fabricii se vor desfăşura diferite activităţi: construcţie mobilă şi un atelier de ţesătorie. Peste două luni hotelul va fi gata, şi va fi singura untate de primire turistică de acest fel din oraşul înconjurat de ape.
De cealaltă parte a canalului era şantierul de reparaţii. „Tot timpul se auzeau ciocănituri din zona aceea“, povestesc localnicii. Acum, nu mai e nimic. Mai multe construcţii, ce adăposteau cândva hale de producţie, zac părăsite. Recent, o firmă a închiriat şantierul. Aici se vor tăia la fiare vechi mai multe nave.
Astăzi, localnicii se zbat să trăiască doar din turism. Fabrica de conserve şi şantierul naval s-au închis demult.
„Ziua şi noaptea se lucra la încărcarea vapoarelor. Numai în miezul zilei portul era mort, sub ploaia de aur a soarelui de vară, natura întreagă dormita moleşită. Nicio adiere, nici un semn de viaţă, pământul şi apa, oameni şi animale cădeau parcă deodată într-o adâncă letargie. Nicio vieţuitoare nu mai mişca pe cheiurile înfierbântate. Când soarele ajunge ala zenit, portul mut, poleit într-o lumină orbitoare, părea în arşiţa zilei un oraş mort, adormit printr-o vrajă, pietrificat de veacuri – un oraş fantomă“, scria Jean Bart.
Mândria oraşului Tulcea – Întreprinderea de Pescuit Oceanic
Mândria oraşului Tulcea a fost Întreprinderea de Pescuit Oceanic. „Aici erau angajaţi 6.000 de navigatori. Întreprinderea avea 82 de nave, dintre care 56 de pescadoare şi 13 nave Polar şi restul nave auxiliare. Un pescador era o unitate economică. Pe era trăiau 100 de marinari pescari“, povesteşte colonelul în rezervă Nicolae Zărnescu.
Un polar colecta peştele brichetat, uleiul şi făina de peşte, alimenta pescadoarele din zonă cu alimente, combustibil, se schimbau echipajele şi executau operaţii comerciale de export. Făina de peşte se folosea în furajarea sectorului agricol, în combinaţie cu alte furaje, mai ales pentru păsările producătoare de ouă. Uleiul de peşte se folosea în industria farmaceutică.
„Era o navă gigant“, spune el. O singură navă transporta în ţară 700 de vagoane de peşte. La toate acestea, se adăugau spaţiile de alimente, apă, combustibil şi cele necesare echipajului pentru o perioadă de până la patru luni, în condiţii de independenţă pe apă. România socialistă avea două licenţe internaţionale de pescuit în două zone: Namibia şi Mauritania.
În prezent, din fosta Întreprindere de Pescuit Oceanic nu a mai rămas nimic. Pe locul fostei fabrici s-a ridicat un hotel.
Până în 1990, flota maritimă comercială a României număra peste 300 de nave: cargouri, tancuri petroliere, RO-RO-uri. La aceasta se adăuga flota de pescuit oceanic, care număra peste 100 de pescadoare, nave colectoare şi 12 nave frigorifice de transport (POLAR), precum şi o flotă fluvială (formată din şlepuri şi barje).
Vă mai recomandăm:
Un brand în derivă. Cum a dispărut FEPA’74 de pe firmamentul economiei româneşti
FOTO Cum a dispărut economia Aradului. S-au pierdut zeci de mii de locuri de muncă
FOTO A fost odată o industrie în Vrancea de care s-a ales praful