A fost semnat contractul pentru proiectarea podului dintre Brăila şi Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, la Ministerul Transporturilor a fost semnat contractul pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale României - proiectarea şi execuţia obiectivului „Pod suspendat peste Dunăre”.   Valoarea proiectului este de aproximativ 500 de milioane de euro.

În prezenţa reprezentanţilor Guvernului, contractul a fost semnat cu asocierea Astaldi (Italia) – IHI Infrastructure Systems Co. Ltd (Japonia) pe parte de proiectare şi execuţie a podului. 

„Începând de astăzi vom fi mai aproape de ţară”, afirmă preşedintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre.

„Momentul de astăzi de la Ministerul Transporturilor reprezintă practic încununarea unei munci asidue depuse de toate instituţiile publice implicate în demersurile făcute pe lângă Guvernul României pentru construcţia acestei punţi de legătură cu restul ţării.

Practic, astăzi după mai bine de 50 de ani în care s-au tot făcut promisiuni acum suntem cu un pas mai aproape de trecerea peste Dunăre la Brăila, pe un pod. Este un moment important, prin semnarea acestui contract Tulcea va avea posibilitatea să îşi deschidă graniţele, practic începând de astăzi vom fi mai aproape de ţară. Implicaţiile economice pentru judeţul Tulcea sunt majore”, a declarat preşedintele ADI ITI Delta Dunării, Ilie Petre.

Podul suspendat peste Dunăre este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014 — 2020, Axa Prioritara „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient”.

Pentru realizarea acestui obiectiv de infrastructură au depus oferte asocierea Astaldi SpA (Italia) – IHI Infrastructure Systems (Japonia) şi asocierea China Communication Construction Company Ltd (China) – China Road and Bridge Corporation (China) – Eptisa Servicios de Ingenieria SL (Spania) – Euro Construct Trading ’98 SRL (România) – CCCC Second Harbour Engineering Co Ltd (China) – CCCC Highway Consults Co Ltd (China).

Contractul a fost atribuit în baza celui mai bun raport calitate-preţ, durata acestuia va fi de 114 luni, din care 18 luni sunt alocate proiectării, 36 de luni execuţiei lucrărilor, iar perioada de garanţie va fi de minim 60 de luni, potrivit CNAIR.

Podul suspendat va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52, pe drumul principal Brăila-Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).

Investiţia cuprinde inclusiv proiectarea şi execuţia drumului principal, Brăila – Jijila şi a drumului de legătura cu DN22, Smârdan – Măcin.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”