Ziua Naţională a României, sărbătorită la Timişoara cu parada forţelor de apărare şi de ordine FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parada de 1 decembrie de la Timişoara FOTO Ştefan Both

Manifestările dedicate zilei de 1 decembrie de la Timişoara au culminat cu parada forţelor militare de apărare şi de ordine ale poliţie şi jandarmeriei, care au defilat pe Bulevardul Revoluţiei din 1989.

Manifestările dedicate Zilei României au început cu o slujbă religioasă ţinută de mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, în faţa Palatului Administrativ. Apoi, prefectului Mircea Băcală, care a citit mesajul de 1 decembrie al premierului Dacian Cioloş. Deşi programul cuprindea şi alte discursuri oficiale, nici primarul Nicolae Robu, nici preşedintele CJT, Sorin Grindeanu, nu au vorbit public. 

Cel mai aşteptat moment, în special în rândul celor mici, a fost parada forţele militare şi de ordine, de pe Bulevardul Revoluţiei din 1989. 

Primii care şi-au făcut apariţia au fost militarii de la Brigada 18 Infanterie Banat, din rândul cărora face parte şi Batalionul 32 infanterie Mircea “Scorpionii Galbeni”. 

Au putut fi văzute camioane militare şi autospeciale de luptă, în timp ce pe cer au survolat elicoprele IAR-330 Puma M ale Escadrilei 712 Giarmata.

Au trecut apoi prin faţa sediului Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Timiş, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, cu vehiculele din dotare: poliţiştii, jandarmii, poliţişti de frontieră, pompieri şi cei de la Penitenciar; Serviciului Român de Informaţii, cât şi Poliţia Locală.

Ceremonia s-a încheiat pe muzică militară ale celor de la Brigdda18 Infanterie Banat.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune