VIDEO "Rock pentru Revoluţie" după 25 de ani de când Timişoara se declara oraş liber de comunism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişorenii de la Phoenix şi Pro Musica, alături de ex-iugoslavii Bajaga şi Riblija Corba, vor concerta, sâmbătă, de la ora 19.00, pe scena din Piaţa Victoriei din Timişoara.

În urmă cu 25 de ani, în data de 20 decembrie, peste o sută de mii de oameni sărbătoreau în centrul oraşului căderea comunismului. Nicolae Ceauşescu era încă preşedintele României, Bucureştiul încă nu ieşise în stradă, însă Timişoara se declarat “Oraş liber de comunism”. Ca un arc peste timp, sâmbătă, 20 decembrie 2014, va avea loc un mega-concert organizat de Primăria Timişoara sub genericul “Rock pentru Revoliuţie”. Acum un sfert de secol, în balconul Operei Naţionale din Timişoara şi-a făcut apariţia un timişorean cu plete şi barbă, cu o chitară în mână. Era vorba de Ilie Stepan, liderul trupei Pro Musica, care a urcat în balcon alături de colegul de trupă Lică Dolga, pentru a cânta mulţimii “Deşteaptă-te române!”.

Sâmbătă seara, de la ora 19.00, Stepan şi Pro Musica vor fi din nou acolo, de această dată cu trei metri mai jos. Adică pe scena din Piaţa Victorie. Alături de ei va fi şi cealaltă formaţie legendară a Timişoarei, Phoenix, în frunte cu liderul ei Nicu Covaci.  

“Rock pentru Revoluţia” s-a numit primul concert rock organizat la Timişoara în libertate. Acesta a avut loc în 18 şi 19 februarie, la Sala Olimpia. Printre trupele care au concertat atunci au fost îndrăgitele şi formaţiile iugoslave Baja I Instructori şi Riblija Corba. Cele două trupe sârbeşti vor concerta din nou la Timişoara, sâmbătă, la “Rock pentru Revoluiţie” varianta 2014.

“La puţin timp după Revoluţie, în Sala Olimpia, timişorenii se bucurau de unul din primele concerte în libertate – Rock pentru Revoluţie. Într-o atmosferă fantastică, bucuria şi speranţa s-au împletit cu respectul şi durerea încă nestinsă. Încercăm să recreem acea atmosferă sărbătorind primul oraş liber din România, la 25 de ani de la Revoluţie. În 20 decembrie 1989, Timişoara a devenit primul oraş liber de comunism din România. Cei care timp de 45 de ani au fost reduşi la condiţia de “tovarăşi” redeveneau oameni”, a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei.







Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie