VIDEO Misticii de la Exit Oz îşi lansează primul album la Sinagoga din Cetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Zimcea, Alexandru Iovan şi Dorothea Iordănescu

Exit Oz, una dintre cele mai interesante trupe tinere din Timişoara, îşi lansează primul album, vineri, într-un concert susţinut în Sinagoga din Cetate.

Formaţia Exit Oz este alcătuită din trei timişoreni care s-au întors acasă după ce s-au perindat pe diverse meleaguri. Calculatoristul Ovidiu Zimcea a stat la Londra, unde a făcut Universitatea Westminster, saxofonistul Alexandru Iovan a locuit la Lisabona, iar Dorothea Iordănescu, care cântă la sintetizator, şi-a îmobăţit experienţa de viaţă la Barcelona. 

Producătorul albumului este portughezul Jorje Lopes, pe care Iovan l-a întâlnit tocmai la Lisabona, când locuia acolo. 

“Am stat doi ani la Lisabona. M-am dus acolo pentru că mi-a plăcut cum arată. Am lucrat în mai multe domenii. Am fost şi la un hostel, am fost şi tehnical suport la Blackberry”, a spus Iovan.

După absolvirea Westminster-ului, Ovidiu Zimcea a mai stat un an la Londra, după ce a prins un post de asistent la renumita universitate. Zimcea este un specialist în calculatoare. El face muzică pe computer, realizează coloane sonore pentru filme şi a avut şi un proiect solo.

Dorothea Iordănescu este cea mai nouă membră în Exit Oz. Absolventa Facultăţii de Teatru la Bucureşti a mai avut un proiect muzical cu mulţi ani în urmă, în legendara trupă timişoreană Radical din Val.

Dorothea Iordănescu este fiica lui Ştefan Iordănescu, fostul director al Teatrului Naţional din Timişoara şi nepoata renumitei regizoare Cătălina Buzoianu.


Exist Oz abordează un stil aparte pentru piaţa muzicală din România. Influenţele muzicale sunt variate, pornind de la folclorul românesc la muzica ambientală şi până la free jazz.

Primul album Exit Oz, intitulat “Împământenit”, conţine opt piese şi este este un album tematic şi antitetic în relaţia cu locul de baştină, despre întoarcere, stagnare şi linişte. 
 

Concertul de lansare va avea loc vineri, de la ora 21.00, în Sinagoga din Cetate. Biletul de intrare costă 15 lei.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații