Un timişorean luptă să-şi păstreze câinele şi ia amendă după amendă, deoarece un vecin nu îşi dă acordul pentru creşterea animalului la bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O hotărâre de Consiliu Local din Timişoara spune că nu poţi deţine un animal de companie fără acordul scris al majorităţii vecinilor, în baza acordului expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe. Laurenţiu Toader a luat deja două amenzi, dar nu vrea renunţe la câine.

Laurenţiu Toader este unul dintre numeroşii locuitori ai Timişoarei care au de suferit din cauza unei Hotărârii de Consiliu Local care prevede acordul vecinilor de bloc pentru deţinerea unui câine. 

HCL 371/2007, care reglementează „Deţinerea animalelor de companie în Timişoara”, spune, la Art.21, litera G, că este contravenţie şi se sancţionează contravenţional creşterea şi deţinerea de animale de companie cu nerespectarea următoarei condiţii: „Deţinerea animalului de companie în apartamente fără acordul scris şi ştampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, în baza acordului expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe (apartamentul superior, inferior şi a celor învecinate de pe acelaşi etaj apartamentului de deţinere al animalului de companie)".

Nu are acordul majorităţii limitrofilor

Laurenţiu Toader şi-a luat anul trecut, în august, un câine. Ares este un metiş de Amstaff. Proprietarul a primit acordul de 14 vecini din cei 20, dar are nevoie şi de majoritate din rândul celor din apartamentele limitrofe. Doar unul din trei a fost de acord cu animalul.

Are vaccinuri, totul la zi. Dar am un limitrof de bloc, care refuză să semneze. El consideră că animalele nu se ţin la bloc. Nu vrea să semneze. Preşedintele de bloc, care e portar la Primărie, prieten cu acest limitrof care nu vrea să semneze, nu e de acord nici el. El tot se lua de mine când ieşeam cu câinele. Am majoritate, dar nu am de la limitrofi, cei care stau lângă tine. A semnat doar unul din trei. Sunt oameni care nu suportă animalele. Preşedintele mi-a spus că dacă luăm semnăturile el ne dă ştampila. Am vecini care au păţit la fel ca mine. Ei au dus câinele, un pui de Beagle, la sat. Deşi aveau toate semnăturile”, a explicat Laurenţiu Toader.

Amenzi în valoare de 1600 de lei

În aceste condiţii, Poliţia Locală l-a vizitat în acest an, de două ori, pe Laurenţiu Toader, pe care l-au amendat de fiecare dată cu câteva 800 de lei.

Eu la câine nu o să renunţ. Nu am să-l arunc pe stradă. Am atâtea ore de dresaj. Nu poate nimeni să spună că lasă mizerie, că face gălăgie. Dacă las geamul deschis şi trece un câine mai latră şi el, dar până la urmă şi vecinii se mai ceartă sau dau muzica tare”, a mai declarat Laurenţiu Toader. 
 

„Vrem să îl ajutăm să îşi pastreze prietenul”

Văzând că nu poate rezolva problema de unul singur, Laurenţiu Toader a cerut ajutorul de la asociaţiile care se ocupă de protecţia animalelor. Monica Sofia Izvănariu, de la organizaţa Rural Dogs of Romania Relief, susţine că Ares este îngrijit, iubit şi nu rămâne singur acasă niciodată, nu face gălăgie şi nu provoacă deranj, însă proprietarul se vede nevoit sa renunţe la el. 
 

Am primit apelul unui tânăr care se vede nevoit să renunţe la căţelul lui deoarece unul din vecini se încăpăţânează să îi dea acordul, fără un motiv anume. Noi vrem să îl ajutăm să îşi pastreze prietenul, mai cu seamă că sunt atâţia căţei necăjiţi care nu îşi găsesc o familie niciodată şi ar fi nedrept să asistam pasiv şi să vedem cum încă unul îşi pierde familia din cauza unei reglementări nedrepte Am luat deja legatura cu o doamna avocat şi am început şi demersurile legale pentru anularea acestui paragraf din HCL. În alte oraşe au fost anulate astfel de hotărâri. La Cluj s-a dispus anularea acelor puncte care prevedeau acordul asociaţiei de locatari”, a declarat Monica Sofia Izvănariu.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete