Un poliţist aflat în timpul liber a prins un tânăr care a lovit două persoane cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul manevra autoturismul în marşarier, însă nu a reuşit să menţină direcţia şi a ieşit de pe şosea, lovind două persoane care se aflau pe acostament. Şoferul, care a fugit de la locul faptei, avea permisul suspendat şi era băut.

Incidentul s-a petrecut în localitatea Bethausen din judeţul Timiş, duminică seara. Tânărul de 24 de ani a lovit cu maşina o femeie de 28 de ani şi o minoră e 14 ani. Un poliţist lugojean, aflat în timpul liber, a fost martorul accidentului şi l-a urmărit pe vinovat, reuşind să-l blochee pe drumul judeţean din afara localităţii.

Şoferul fără permis a fost reţinut de poliţişti care, după verificarea bazei de date, au constatat că P. Cătălin, din comuna Traian Vuia, avea permisul suspendat. Mai mult, după testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, cu propunere de arestare preventivă, instanţa emiţând pe numele acestuia un mandat pe o perioadă de 29 de zile. Cele două victime au suferit răni uşoare, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale, în timp ce şoferul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană având permisul suspendat, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi părăsirea locului accidentului.

Citeşte şi:

Accident grav în Timiş: un mort şi doi răniţi după ce o maşină s-a izbit de un cap de pod

Gino Manzotti, de la DJ Project, implicat într-un accident, sâmbătă dimineaţa, la Timişoara. Un şofer a provocat coliziunea a patru maşini

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani