Un deţinut de la Penitenciarul Timişoara a evadat de la un punct de lucru din Timiş. Poliţia este în alertă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinut este căutat de poliţişti FOTO IPJ Timiş

Deţinutul avea o condamnare definitivă la un an şi trei luni de închisoare pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Gheorghe Grigore Mois este numele deţinutului care a părăsit punctul de lucru de la Buziaş (judeţul Timiş). Acesta s-a făcut nevăzut miercuri dimineaţa, în jurul orei 9.50. 

Deţinutul în vârstă de 30 de ani avea o condamnare definitivă la un an, trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, clasificat în regim semideschis.

Angajaţii penitenciarului şi poliţia e în alertă. “În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră”, au transmis cei de la Penitenciarul Timişoara.

Părăsirea fără autorizare a locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei an.

Pentru orice informaţie cu privire la evadat, oamenii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Timişoara, la numerele de telefon 0256/200030 şi 0752.090.228.


Iată şi semnalmentele bărbatului căutat:


Vă mai recomandăm să citiţi:

Cine era femeia care s-a aruncat cu copiii de la etajul zece. Absolventa de psihologie urma să se recăsătorească cu tatăl micuţilor 

Un preot şi o asistentă medicală, soţ şi soţie, găsiţi spânzuraţi într-o anexă a casei lor. Ce mesaj au lăsat

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate