Un angajat al Vămii Moraviţa nu poate justifica 300.000 de euro din avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vam Moraviţa. FOTO: Arhivă

Agenţia Naţională de Integritate a publicat luni un comunicat în care arată că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.305.603 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către Dan Aurelian Coman, în perioada exercitării funcţiei publice.

Conform ANI, în perioada 2010 – 2011, Dan Aurelian Coman a realizat venituri salariale în cuantum de 122.227 Lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 1.427.830 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 1.305.603 Lei (aproximativ 304.290 Euro).

Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către vameş în perioada exercitării funcţiei publice.

Dan Aurelian Coman a fost informat de ANI „despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere”.

Citeşte şi:

Cifrele ameţitoare din dosarul şpăgii de la Vama „Moraviţa”: numai rechizitoriul s-a tipărit în peste 55.000 de pagini

Ce vile şi ce conturi au săracii vameşi bogaţi

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea