Tragedie la echipa de copii CSC Ghiroda, după ce au câştigat turneul de la Constanţa. Unul dintre micuţi a murit, celălalt este la Terapie Intensivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Marica a înmânat medaliile pentru micuţii de la CSC Ghiroda FOTO Facebook/CSC Ghiroda Junior

Unul dintre micuţii jucători a murit într-un accident pe Autostrada Vestului, iar un altul se află internat la Terapie Intensivă.

În accidentul provocat de un inconştient care a condus pe contransens pe Autostrada Vestului au fost implicaţi şi doi fotbalişti de la echipa de copii CSC Ghiroda Junior. Micuţii reveneau acasă după turneul Cupa de Vară Farul 2019 de la Constanţa, pe care timişenii l-au şi câştigat, la ambele grupe: 2011 şi 2013.


Rareş Jurconi nu mai putut fi salvat de mecii de la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara.

“Ce se poate spune în aceste moment. Nu am cuvinte. Copiii veneau de la Constanţa, unde au câştigat un turneu amical. A fost ca o vacanţă, au mers cu părinţi, cu bunici. Sunt copilaşi de şase ani. Din păcate Rareş a murit, iar Cristofer este la spital, din cauza unui nebun”, a declarat pentru “Adevărul” Alin Miloş, coordonatorul clubului de la Ghiroda, o comună periurbană a Timişoarei.

„Ce pot să spun decât ce simte un părinte care îşi trimite copilul în turnee şi îl aşteaptă să se întoarcă sănătos acasă. Suntem profund indureraţi şi îngrijoraţi de acest tragic eveniment. Suntem alături de familiile atât de greu încercate şi de toţi părinţii echipei. Echipă care a adus cele mai multe trofee clubului nostru. Rareş, vei fi mereu mereu campion în sufletele noastre şi ale colegilor tai”, a transmis Angela Drăghia, din partea conducerii clubului CSC Ghiroda.
 

Ciprian Marica, preşedintele clubului FC Farul Constanta, a înmânat medaliile copiilor de la CSC Ghiroda. Grupa 2011, antrenată de Cristi Moraru a câştigat finala cu Kids Tampa Braşov (scor 6-1). Au marcat Miclea Paul (2), Tiolan Calin(2), Tota Patrick şi Doltu Deian.

CSC Ghiroda - Grupa 2013, unde antrenor este tot Cristi Moraru, a câştigat de asemenea competiţia cu cinci victorii din tot atâtea posibile.

„Am primit o invitaţie de la Academia Hagi. A fost un turneu organizat week-endul trecut de Academia Hagi, unde a participat Grupa 2011, care a şi câştigat trofeul. Am vrut să rămână copiii o săptămână la mare, a fost dorinţa părinţilor, iar week-endul acesta au participat la un turneu organizat de Farul Constanţa, la Grupele 2011 şi 2013, unde au câştigat ambele echipe. Avem o generaţie foarte talentată, aici joacă şi copilul Laviniei Miloşovici. La orice turneu la care au participat au fost câştigători. Pentru noi toţi fotbaliştii sunt la fel”, a declarat Marius Poclid, preşedintele clubului de la Ghiroda.  

În drum spre casă, pe Autostrada Vestului, între Balinţ şi Dumbrava, maşina condusă de bunicul unuia dintre micuţi s-a lovit frontal de o maşină care circula pe contrasens. 

Două persoane aflate în maşina care circula regulamentar au murit. Cei doi copii au fost duşi la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”, în stare gravă. Mai târziu, Rareş Jurconi a murit. 

„Băiatul avea traumatisme craniene, toracice, a fost resuscitat aproape două ore. Al doilea copil din acest accident este în secţia de Terapie Intensivă, cu contuzie toracică şi craniană”, a spus medicul Mihai Gafencu, de la Spitalului „Louis Ţurcanu” Timişoara.

Şoferul unei alte maşini, în care se aflau alţi copii care au participat la turneu de fotbal de la Constanţa, a evitat în ultima clipă coliziunea cu maşina condusă pe contransens de un inconştient. 
 

Şoferul care a provocat accidentul a fugit de la faţa locului.fiind prins după câteva ore de căutări. 

Adrian Vasiliu a fost descoperit lângă halta CFR Susani, în apropiere de localitatea Traian Vuia. Bărbatul de 43 de ani, din comuna Tomeşti, sat Româneşti, avea o alcoolemie de 0,39 la mie în aerul expirat.

Adrian Vasiliu a fost prins de poliţişti FOTO Opiniatimisoarei.ro

„Dacă se respectă semnalizarea rutieră, nu ai nicio problemă. Nu există probleme de sistematizare, de vizibilitate şi semnalizare rutieră. Sub nicio formă. Cu siguranţă nu a respectat semnele. Sunt acolo indicatoare, tot felul de semne care nu îşi permit să faci prostia asta. A greşit, ce să zic. Nu e primul care greşeşte. Dacă nu greşea nu avem morţi acuma”, a declarat Adrian Moş, de la Biroul Poliţiei Autostrăzii Vestului. 


Citeşte şi:
 

UPDATE Grav accident pe Autostrada Vestului provocat de un şofer care a mers pe contrasens. Trei persoane au murit

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort