Timişorenii sunt îmbiaţi cu saune cu bere, sare şi miere pentru a petrece Paştele în Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcurile acvatice din ţara vecină continuă ofensiva de marketing printre români în speranţa că tot mai mulţi clienţi vor sosi din ţara noastră. Pe lângă preţurile promoţionale, spa-urile şi centrele de relaxare au apelat şi la inovaţii.

Românii care aleg să îşi petreacă scurtul concediu de Paşte în Ungaria au ocazia să se bucure de saune cu arome revigorante, bere, sare, miere şi gheaţă. În timp ce părinţii se vor relaxa în apa termală, managerii centrelor au angajat o serie de animatori care să se ocupe de copiii clienţilor.

„De Paşti familiile sunt aşteptate cu programe distractive diversificate. Pe copii îi aşteaptă vopsitul de ouă, desenul, îndoitul de baloane şi Bubu, mascota parcului nostru. Oaspeţii pot lua parte la programul de dans zumba din bazinul cu valuri, iar relaxarea va fi completată de sesiuni de saună răsfăţătoare şi, în acelaşi timp, extrem de sănătoase", spune Zsuzsanna Kovács, agent de marketing al unuia dintre centrele spa din Ungaria.

Pachetul de 3 nopţi de Paşti poate fi rezervat la preţuri începând cu 289 Euro/persoană în apartament şi include demipensiune, cina festivă şi utilizarea parcului acvatic. Pachetul de Rusalii se poate rezerva de la 239 Euro/persoană pentru 3 nopţi.

"Hotelul nostru este deschis de doi ani de zile, dar cred că anul acesta vom avea cei mai mulţi clienţi din România. Chiar dacă suntem la o distanţă ceva mai mare de graniţă, anul acesta avem reduceri mari pentru fidelizarea clientului. Evident, profitul contează, dar punem mai mare preţ pe servicii. Cel mai important este ca şi clienţii noştri să se devină fideli serviciilor noastre", a spus Kerekes Gabor, reprezentant al hotelului din staţiunea Cegled.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța