Stadionul Ştiinţa din Timişoara va fi modernizat cu peste 10 milioane de euro. Construcţie futuristă cu două terenuri de sport pe acoperiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stadionul "Ştiinţa" al Universităţii Politehnica din Timişoara va fi complet reabilitat, iar în zonă vor apărea facilităţi moderne atât pentru studenţi, cât şi pentru spectatorii care vor merge la meciuri, dar şi pentru cei care vor dori să joace fotbal ori doar să facă mişcare.

GALERIE FOTO

Stadionul “Ştiinţa” din cadrul bazei Universităţii Politehnica din Timişoara va modernizat, a anunţat Cătălin Iapă, fostul consilier al primarului Timişoara, acum secretar de stat în cadrul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

“Astăzi, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei s-a aprobat extinderea şi modernizarea Bazei Sportive nr. 1 a Universităţii Politehnica Timişoara - clădiri cu 2, respectiv 3 etaje. Construcţia va fi una atipică, va avea două terenuri de sport pe acoperiş, la etajul al III-lea, alături de o cafenea cu terasă.

Investiţia în valoare de 49 de milioane de lei a fost aprobată în Consiliul Interministerial de Avizare a Lucrărilor Publice de Interes Naţional şi Locuinţe şi va fi finanţată din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale”, a anunţat Cătălin Iapă, pe pagina sa de Facebook.

Terenul pe care se vor realiza construcţiile are peste 5.000 metri pătraţi, iar lucrările de construcţii vor dura 36 de luni.

Se vor construi două terenuri de sport cu vestiare proprii, sală de fitness, gradene pentru spectatori, spaţii pentru deservirea activităţilor sportive aferente terenului adiacent: vestiare, grupuri sanitare, sală de conferinţe, cabinet medical, locuri de parcare pentru autoturisme şi autocare, spaţii tehnice şi de întreţinere a clădirii şi o cafenea cu terasa.

Stadionul “Ştiinţa” este una dintre cele mai vechi arele din Timişoara. A fost inaugurată în 1928, ca bază sportivă a Politehnicii, însă acolo a jucat şi Poli, echipa fanion a oraşului, până la construcţia actualului stadion “Dan Păltiniţanu” (fostul stadionul “1 mai”).


Stadionul Ştiinţa FOTO Eyeinthesky

“Arena Politehnica era una dintre cele mai cochete şi moderne arene din oras, asigurând studenţilor Şcoalei Politechnice toate facilităţile de care aveau nevoie pentru a practica o gamă largă de sporturi, ghidându-se dupa eterna lege – mens sana in corpore sano, aşa cum era prezentată în ziarul Vestul la momentul respectiv. Inaugurarea terenului a avut loc în prezenţa mai multor personalităţi timişorene ale vremii, generalul Alexandru Bunescu (comandantul Diviziei I Timişoara), inginerul Constantin Teodorescu (rectorul Şcoalei Politechnice), prefectul Dimitrie Nistor, primarul Augustin Coman, iar Tudor Chiroiu (căpitanul clubului de fotbal Politehnica Timişoara) a fost cel care a marcat momentul printr-un şut sănătos într-o sticlă de şampanie (imitând botezul vapoarelor). Inaugurarea arenei Politehnica a marcat sfârşitul unei perioade de rătăciri a Politehnicii pe toate maidanele Timişoarei. Poli avea în sfârşit o casa”, scrie site-ul sspolitehnica.ro.

Acum este utilizat de echipa de liga a II-a, ASU Politehnica. 


 

Aflat între facultăţile de Mecanică, Arhitectură, Electrotehnică şi clădirea nouă a Bibliotecii Universităţii Politehnice, stadionul este amenajat la standarde înalte, dispunând de pistă de atletism (tartan), tabelă electronică de marcaj, instalaţie de nocturnă, precum şi de facilităţi pentru sportivi (vestiare, duşuri, sală de forţă, etc.).

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară