Soţia unuia dintre cei mai bogaţi ţigani din România lansează un atac fără precedent la adresa primarului Timişoarei: „Şi pentru el e o ruşine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai importante monumente istorice din Timişoara, casa Muhle, care a aparţinut fostului florar imperial, se degradează pe zi ce trece. În timp ce Primăria se judecă pentru a-i obliga pe proprietari, membri ai clanului Cârpaci, să readucă clădirea la starea iniţială, romii îl acuză pe primar, spunând că imobilul se degradează tocmai din cauza lui, pentru că le-a sistat lucrările şi nu mai pot să lucreze la casa „cu care ne fălim”.

Aflată într-o stare avansată de degradare, casa Muhle din Timişoara a scos în stradă sute de oameni care au protestat pentru că imobilul de o valoare istorică a fost lăsat în paragină. În urma protestelor, Primăria Timişoara a deschis un proces prin care a cerut obligarea proprietarilor la readucerea clădirii la starea iniţială, dar din cauză că juriştii primăriei nu au ştiut cum să aplice legea, primăria a pierdut procesul, urmând recursul de la Curtea de Apel Timişoara.

În tot acest timp, vila Muhle, un monument cu o valoare istorică inestimabilă este în paragină. Proprietarul din acte al clădirii este Ionel Stancu, dar proprietarul de facto al vilei este Mirela Stancu, concubina lui Ionelaş Cârpaci, unul din cei mai bogaţi ţigani din România. Contactată pentru a exprima un punct de vedere referitor la vila Muhle şi motivele pentru care clădirea a fost lăsată să se degradeze, Mirela Stancu a acuzat primăria că i-a sistat lucrările, autorizaţia a expirat,  iar municipalitatea refuză să-i elibereze altă autorizaţie.

„Dacă spun eu ceva, tu scrii ce spun eu? Voi nu vă puneţi întrebarea dacă a avut drept să ne oprească, dacă am avut autorizaţie. A cui a fost greşeala? Voi nu mai întrebaţi nimic pentru că vezi doamne noi nis ţigani. Noi am început să o facem cu firmă. Am avut firmă de construcţii, diriginte de şantier, tot. Dacă a fost vreo greşeală de ce nu ne-a dat o amendă? Ei au oprit direct lucrările”, a declarat Mirela Stancu pentru „Adevărul”.

Soţia baştanului Ionelaş Cârpaci a lansat un atac şi la primarul Nicolae Robu, cu care susţine că nu se poate discuta. „Nu ne lasă Robu ăsta. El (n.r. primarul Nicolae Robu) a pus numa pilde, tot felul să ne oprească lucrarea. A ieşit din autorizaţie datorită lui că ne-a oprit lucrările. Trebuia să ne spună să stăm pe loc şi să facem cum trebuie. Şi pentru el e ruşine, şi pentru oraş să rămână casa aşa. Aici toată dreptatea e a noastră. Tot contra noastră e”, a mai spus Mirela Stancu.


Mirela Stancu, proprietara de facto a vilei Muhle (foto - captură Youtube)

Proprietara vilei Muhle a mai spus că nu vrea să facă niciun turnuleţ, având pentru vila Muhle un proiect „foarte frumos”. „Din partea mea eu şi mâine aş începe lucrările, că îmi pare rău că e casa mea. Lor ce le pasă? Fac procese. Făceam casă pentru familia mea. Nu vrem niciun turnuleţ. Dacă era să fie de vândut puteam să o vând cu patru milioane şi nu am dat-o. Nu ne-a încălzit banii să o vând. Ciuhandru îmi oprea că voia fiu-su, tot îmi punea beţe în roate. Acuma Robu că nu, că nu ştiu ce”, a mai declarat soţia baştanului Cârpaci.

Întrebată ce valoare are pentru ea faptul că vila i-a aparţinut fostului florar imperial, Mirela Stancu a spus că „noi ne fălim cu asta”. „Pe noi nu ne crede nimeni. Las instanţa să decidă. Dacă se termină procesul în şase luni o dăm gata. Punem firmă, oameni, dar nu îmi dă voie. Vine vara, în loc să pot să lucru, stau în procese. Când erau mitingurile şi au dezonorat-o (n.r. casa Muhle) m-am dus la domnul Robu, m-am rugat de el şi plângeam în faţa lui. A zis că facem ce dă instanţa. E un om cu care nu pot să mă înţeleg. Am fost de vreo 10 ori la el”, a mai spus Mirela Stancu pentru „Adevărul”.

Primarul Nicolae Robu a declarat că nu a avut nicio discuţie pe acest subiect în ultima vreme. „La un moment au venit să ceară o autorizaţie de construcţie prin care transformau casa Muhle. Ori dacă nu mai este casa Muhle nu mai are nicio valoare. Ceea ce voiau ei, după părerea mea, este inacceptabil. Dacă instanţa hotărăşte ceva, noi trebuie să ne conformăm, dar nu putem accepta abordarea lor. Acea casă are valoare atâta vreme cât este în forma ei iniţială. Dacă o tranformăm nu mai este monumentul care a fost. Prin urmare, ce mi-e un bloc, ce mi-e o casă făcută după alte reguli”, a declarat primarul Nicolae Robu. 

Ionelaş Cârpaci, supranumit şi naşul mafiei imobiliare din Timişoara a fost implicat în mai multe afaceri imobiliare dubioase, în special în perioada în care piaţa a „explodat”. De atfel, Ionelaş este judecat, alături de un notar şi patru funcţionari publici, într-un amplu dosar de înşelăciune în care baştanul este acuzat că a luat cu acte false un teren al primăriei şi l-a vândut unei firme care a ridicat acolo un bloc. Concubina lui Ionelaş Cârpaci a fost implicată şi într-o tranzacţie dubioasă cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, tranzacţie care nu a fost rezolvată nici până acum. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică