Video Sală de cinema de domeniul SF. Incredibila transformare, cu 4,5 milioane de euro, a unui cinematograf VIDEO

0
Publicat:

Cinema Timiș, cel mai mare dintre cinematografele de tradiție ale Timișoarei, se redeschide în 13 octombrie, după o reabilitare completă, care l-a transformat în cel mai modern spațiu multifuncțional pentru filme, concerte și evenimente culturale din inima orașului.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

Amplasat chiar în centrul orașului, în Piața Victoriei, Cinema Timiș a fost construit în anii ’80 și a funcționat până în 2017 sub administrarea RADEF România Film, fiind ultima dintre sălile de tradiție ale orașului care și-a sistat activitatea. La subsolul cinematografului, se găsea Club 30, local binecunoscut de iubitorii de muzică din Timișoara.

Lucrările de reabilitare și transformare a cinematografului Timiș s-au încheiat, iar constructorul a preda lucrarea Municipalității.

În urma unei investiții de aproximativ 22 de milioane de lei (4,5 milioane de euro), s-a realizat un spectaculos centru multifuncţional pentru activităţi culturale. Cinema Timiș are două săli: sala mare cu 529 de locuri, și fostul Club 30, unde mai sunt încă 120 de locuri.

Sunt bucuros că în mai puțin de două săptămâni Cinema Timiș devine una dintre cele mai mari și moderne locații din circuitul cultural al orașului. Acest spațiu complet renovat va oferi un program constant și variat timișorenilor, păstrând la loc de cinste cele două componente care l-au consacrat: proiecțiile de filme și concertele. Este al doilea cinematograf din oraș pe care îl redeschidem în ultimul an, continuând strategia noastră de valorificare a patrimoniului cultural abandonat în ultimele decenii”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

VIDEO Cum arată acum cinema Timiș și cum arăta înainte de începerea lucrărilor.

Echipamente de ultimă generație

Sala mare are un ecran fix, proiector digital Barco 4k, sistem de sunet pentru cinema Dolby Surround 7.1 și instalaţie auxiliară de sunet pentru evenimente, în timp ce sala de la subsol a fost dotată cu trei ecrane mici, sistem de sunet pentru concerte, piese de teatru sau spectacole.

De asemenea, sunt trei săli de 50, 40 și respectiv 35 metri pătrați, dotate cu ecrane interactive și mobilier modular, care pot găzdui cursuri, workshopuri și alte evenimente cu un număr restrâns de participanți.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

Cinema Timiș mai dispune de un hol de acces și un foaier generos, precum și de o zonă de cafenea, la frontonul stradal, și alta de bar, la subsol.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

Filme și concerte la Timiș

Cinema Timiș va fi gestionată de echipa de la Centrul de Proiecte care se ocupă și de cinema Victoria. Weekendul de deschidere a cinematografului, 13-15 octombrie, vine cu o serie de filme și un concert, dar și un party retro, în locația fostului Club 30. Iar apoi, în următorul weekend, aici va avea loc și un festival de film.

Ne dorim ca vineri 13 să fie o zi cu noroc și acest program special să dea tonul unui sezon bogat la Cinema Timiș, care va găzdui festivaluri de film și avanpremiere cu invitați ale celor mai așteptate producții cinematografice ale toamnei, dar și programe tematice și alte surprize. Așteptăm cât mai mulți timișoreni să se bucure de program și să redescopere acest cinematograf emblematic al orașului!” a spus declară Ioana Dragomirescu, coordonatoarea cinematografelor din cadrul Centrului de Proiecte.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

Programul din weekendul de deschidere

Vineri, 13 octombrie, sala de peste 500 de locuri va fi inaugurată cu proiecția filmului „Asteroid City”, în exclusivitate pe ecran mare – unul dintre cele mai mari din oraș. Comedia în stilul inconfundabil al regizorului Wes Anderson are în distribuție nume mari precum Scarlett Johansson, Tom Hanks și Tilda Swinton.

Publicul va avea parte și de un concert al trupei Soul Serenade care va interpreta, împreună cu îndrăgitul muzician de origine timișoreană Hanno Höfer, un repertoriu de blues și swing inspirat chiar din coloana sonoră a filmului.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

Sâmbătă, 14 octombrie, este ziua dedicată întâlnirii cu două dintre cele mai așteptate producții românești ale toamnei și echipele lor. De la 17.30 are loc proiecția comediei „Nuntă pe bani”, în premieră, urmată de o întâlnire cu apreciatul vlogger Mircea Bravo, însoțit de regizorul Cristian Ilișuan și actorii Alexandra Spătărelu, Bob Rădulescu, Adrian Cucu.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

De la 20.30 urmează proiecția dramei „Libertate”, cel mai recent film semnat de Tudor Giurgiu, care abordează Revoluția din 1989. Regizorul și o parte din echipa filmului, printre care actorii Iulian Postelnicu și Ștefan Iancu, vor răspunde întrebărilor publicului, după proiecție.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

Ultima zi a weekendului de inaugurare începe cu o altă producție proiectată în exclusivitate, „Empire of Light”. Este vorba de cel mai recent și cel mai personal film al regizorului Sam Mendes, care îi are în distribuție pe Olivia Colman, Toby Jones și Colin Firth, și se vede pentru prima dată pe un ecran mare în România.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

Programul se încheie cum începe, pe ritmuri muzicale, cu proiecția în avanpremieră a documentarului „Playback”, de la ora 20.00. Filmul realizat de Iulia Rugină este un road movie emoțional prin muzica României ultimilor 50 de ani.

Cinema Timiș FOTO Ștefan Both

După discuția cu regizoarea, spectatorii sunt invitați la un party retro, unde muzica va fi aleasă chiar de DJ Sorin Lupașcu, protagonistul filmului.

Acesta se va desfășura la subsolul cinematografului, în fostul Club 30.

Timiș este al doilea cinematograf reabilitat după Victoria din zona Bălcescu, unde, într-un an, peste 37.000 de spectatori s-au bucurat de mai mult de 600 de evenimente. În acest moment se mai lucrează la alte două săli de cinema: Studio și Dacia, care ar trebui și ele să fie gata până la finalul anului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate