Romano Prodi, omul care a pus semnătura pe aderarea României la U.E., prezent la Timişoara: "Sunt un federalist european plin de fervoare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romano Prodi a primit distincţia de la Marilen Pirtea, rectorul UVT FOTO Sebastian Tătaru

Romano Prodi, fostul preşedinte al Comisiei Europene (1999-2004) şi Prim-ministru al Italiei (1996-1998; 2006-2008), a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara.

Universitatea de Vest din Timişoara l-a primit în rândurile sale pe Romano Prodi, fostul preşedinte al Comisiei Europene (1999-2004) şi fost Prim ministru al Italiei (1996-1998; 2006-2008). Romano Prodi a primit titlul de Doctor Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, în cadrul unui eveniment special în Aula Magna a UVT.

“Ţin să precizez că am fost şi voi rămâne un europenist incurabil. Mai bine zis un federalist european plin de fervoare. E adevărat că Uniunea Europeană are multe limite, unele dintre ele manifestându-se vădit în modalitatea de gestionare a crizei financiare şi economice, dar are şi multe merite. U.E. continuă să fie cea mai mare piaţă mondială, situându-se pe primul loc în ceea ce priveşte PIB-ul şi producţia industrial. A adus pacea unui continent devastat timp de secole de numeroase conflicte armate. Integrarea s-a dovedit un instrument util în sprijinul aplanării conflictelor interstatale” a spus Romano Prodi.

Exemplul de promovare internaţională a valorilor democratice a fost extinderea Uniunii Europene. Printre ţările acceptate în mandatul lui Romano Prodi a fost şi România.

În discursul său din 3 octombrie 2000 din Parlamentul European se referea la extinderea uniunii. “Redarea unităţii pentru întreaga Europă: aceasta este entuziasmanta misiune de extindere deja începută. Comisia intenţionează să îndeplinească această misiune conform mandatului  primit, conducând negocierile obiectiv şi riguros, pentru fiecare ţară”, a spus Prodi, în anul 2000.

Europa de astăzi este complet diferită de cea din perioada mandatului meu de Preşedinte al Comisiei. Fantoma care bântuie astăzi prin Europa este frica de schimbare, generală şi generalizată. O spaimă care a transformat Europa într-un uriaş cu picioare de lut, care nu se mai poate mişca de frică să nu se prăbuşească şi care prefer să rămână nemişcat şi să reacţioneze doar atunci când situaţia devine disperată”, a mai afirmat Romano Prodi, la Timişoara.

Romano Prodi este susţinătorul proiectelor diverselor autonomii pe criteria etnice în Europa. “Federalismul pragmatic, modelat în conformitate cu Trentinul habsburgic. Trebuie să respingem naţionalismele conflictuale şi să prijinim autonomiile locale în calitatea lor de intrument defensiv al statului centralizat. Voi da citire unei afirmaţii a omul de stat din Trentino, De Gaspari, care a afirmat în 15 februarie 1952: <Chestiunea dezbătută atunci era cea pro sau contra funcţionalismului, dar nu m-am oprit asupra acesteia, deoarece avea în vedere obiectivul final, iar momentul când formula federalistă a devenit o posibilitate de realizare a acestuia, am aplicat-o, deoarece ştiam foarte bine că era în acord cu tradiţia şi interesele naţionale>”, a mai spus Romano Prodi, la UVT.

În timp ce se plimba în zona Cetate a Timişoarei, Romano Prodi a remarcat diversitatea oraşului de pe Bega. A vizitat Domul Romano-Catolic, Biserica Lutherană, Biserica Ortodoxă Sârbă, Sinagoga de pe strada Mărăşeşti, cât şi Catedrala Mitropolitană, iar apoi a spus: “Dat fiind această mare diversitate, nici nu e de mirare că aici a început Revoluţia anti-comunistă din România”.

Romano Prodi a fost numit Ministru al Industriei din Italia, în 1988, iar în 1996 este desemnat de coaliţia de centru-stânga  preşedinte al Consiliului de Miniştri. În 1999, Prodi acceptă să fie candidatul official al Italiei pentru preşedinţia Comisiei Europene. A deţinut funcţia până în 2004.

În luna mai a anului 2004, zece noi ţări europene, între care opt din fostul bloc comunist, devin parte a Uniunii Europene. 

Din 2009 este profesor la Universitatea Brown (SUA), din 2010 la China Europe International Business School din Shanghai.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele