Revoluția din Decembrie '89 în spitalele din Timișoara. Medicii nu mai văzuseră până atunci răni provocate de gloanțe

Șase spitale din Timișoara au primit răniți la Revoluția din Decembrie 1989: Spitalul Județean, Spitalul Municipal, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, Spitalul de Copii, Spitalul CFR, dar și Spitalul Militar – care însă avea porțile închise pentru civili.

Activitatea în unitățile sanitare din Timișoara în perioada Revoluției din Decembrie 1989 și după a fost una deosebită - din cauza numărului mare de victime, sosite într-un interval scurt de timp la Urgențe.

Cei mai mulți medici nu mai văzuseră până atunci răni provocate de gloanțe. S-au întocmit 94 de rapoarte medico-legale, iar peste 300 de persoane rănite au primit ajutor.

Șase spitale din Timișoara au primit atunci răniți: Spitalul Județean, Spitalul Municipal, Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, Spitalul de Copii, Spitalul CFR, dar și spitalul Militar – care însă avea porțile închise pentru civili. La Spitalul Județean au ajuns 70% dintre cazuri.

Medicii aveau de lucrat într-o mare tensiune și din cauza reprezentanților securității și miliției, care au pus stăpânire pe spital. S-au făcut cordoane în jurul spitalului, milițienii aveau un comportament brutal, lipsit de orice urmă de compasiune. 

Spitalul Județean din Timișoara

În perioada Revoluției, Spitalul Județean, cel mai mare spital din vestul României, a fost condus de dr. Ovidiu Golea (a murit în 2017), deoarece șeful acestuia, dr. Marius Nicolcioiu, se afla în concediu.

„La intrare era o sală mai mare, cine a intrat acolo știe despre ce sală este vorba; și acolo a fost un dezastru. Adică erau unul lângă altul împușcați, ca trestiile puși. Numai așa foarte greu se mergea printre ei, am văzut aspecte de groaza lumii”, a descris atmosfera la Procesul de la Timișoara Ilie Prodana, pacient al spitalului în vremea respectivă.

Despre ce a văzut la Urgențe va povesti și Cornel Ionescu, adus aici în seara de 17 decembrie 1989, după ce a fost rănit la picior pe treptele Catedralei: „M-au dat jos din pat, m-au întins pe ciment. După aceea au venit alții lângă mine, pansați. Ne-au întins pe ciment. Care au fost mai gravi i-au pus în pat. Era haos”.

Încă de la sosirea primilor răniți civili, în după-amiaza de 17 decembrie 1989, au fost luate măsuri de îndepărtare a persoanelor neafectate. Au apărut milițenii și securiștii care s-au ocupat și de îndepărtarea aparținătorilor și cunoștințelor celor decedați.

Primii pacienți care au ajuns la spital, în 16 decembrie 1989, nu au fost dintre revoluționari, ci din rândul forțelor de ordine. Este vorba de 11 pompieri și 3 luptători care făceau parte din trupele antiteroriste.

S-a intervenit în 14 săli de operație

Îngrijiri medicale au primit și alți ofițeri superiori din cadrul Miliției. Ion Corpodean, fost adjunct al Miliției, a ajuns la spital cu capul spart.

Prima victimă civilă a Revoluției române este Rozalia Irma Popescu (55 de ani), care avea să fie strivită de un TAB, în 17 decembrie 1989, în jurul orei 14.30, pe strada Pestalozzi din Timișoara.

Apoi, la Județean au început să sosească persoanele împușcate.

Raportul Comisiei de analiză a evenimentelor petrecute în spitalele timișorene în perioada 16-23 decembrie 1989 subliniază:

„Spitalul Județean, cea mai mare și mai dotată unitate, a avut activitatea cea mai laborioasă; în noaptea de 17/18 decembrie, s-a intervenit în 14 săli de operație, efectuându-se 49 de intervenții mari și complexe, în condiții foarte dificile, cu mortalitate de doar opt la sută, mai mică decât în chirurgia de război”.

În 17 decembrie 1989, după ora 16.00, ambulanțele solicitate prin numărul de urgență au ridicat răniții de pe străzi.

Un martor, Marius Iliev, tehnician de aparatură medicală și angajat al spitalului, a relatat: „Era foarte mulți răniți. Nu era timp să fie numărați. De ordinul sutelor probabil. O sută și ceva, două sute”.

„Acolo la Urgență am stat două ore bune, dezbrăcat, pe o targă. Cineva mi-a luat hainele și am auzit: <Dă-l dracu, că moare!>. După două ore m-am trezit că cineva vrea să-mi ia ceasul de la mână. Eram complet dezbrăcat pe targă”, a povestit Traian Orban, care a ajuns la spital împușcat în picior.

În zonă era un dute-vino de speriat, cu răniți pe tărgi și morți pe jos.

Luni, 18 decembrie 1989, Spitalul Județean a fost înconjurat de forțele de ordine, efective de la Miliție și de la Unitatea de Pază și Securitate. A fost restricționat accesul spre morgă chiar și pentru cadrele sanitare. Tot în acea zi, ofițerii de Securitate au început achetarea răniților. Interogarea răniților a continuat și în 19 decembrie 1989.

Spitalul Municipal, Spitalul de Copii și Spitalul "Victor Babeș"

La Spitalul Municipal din Timișoara au ajuns 34 de răniți, fiind înregistrați și șapte morți. De cei mai mulți s-a ocupat doctorul Baranyi Francisc, care, în acele zile, a rămas în spital zi și noapte. Pentru că nu erau destule paturi libere, a trebuit să plece acasă și unii dintre bolnavii suferind de alte afecțiuni, aflați într-o situație bună.

În 19 decembrie 1989, în spital au apărut doi securiști, rolul lor fiind acela de a lua declarații pacienților.

În timpul Revoluţiei de la Timişoara, între 17 şi 22 decembrie 1989, şapte elevi au fost împuşcaţi mortal în diferite zone ale oraşului.

Au fost ucişi de gloanţe rătăcite şapte elevi de diferite vârste, elevi la mai multe şcoli din Timişoara: Laura Negruţiu (9 ani) Gabriela Tako (10 ani), Luminiţa Boţoc (14 ani), Claudiu Vărcuş, Constantin Iosub (17 ani), Eugen Nagy (17 ani) şi Silviu Iordan (18 ani).

La Spitalul de Copii nu au ajuns doar minori. Fiind în centrul orașului, unde forțele de ordine au tras intens în populație, în mod firesc și adulții au fost dirijați către acest spital, aici fiindu-le acordată asistența de urgență, cazurile fiind preluate apoi de alte spitale.

La Spitalul de Boli Infețioase „Victor Babeș” funcționa Clinica de Chirurgie Toracică. În acest context, multe persoane cu răni în zona pieptului au ajuns aici pentru a fi operate. Au ajuns însă și alți răniți.

Spitalul CFR nu are secție de urgențe, însă a primit răniți în Revoluție datorită faptului că se află aproape de centrul Timișoarei.

Porți închise la spital

O situație aparte a avut-o Spitalul Militar. Fiind unitate medicală cu regim închis, a acordat asistență doar cadrelor militare, civilii fiind refuzați aici.

Relevant este cazul familiei Bărbat. Cei trei, împușcați în Piața Libertății, au fost duși la Spitalul Militar, care e în zonă. Lepa Bărbat era deja decedată, Vasile Bărbat era grav rănit, iar fiica, Ioana, cu o rană ușoară. Vasile și Ioana au fost puși într-o ambulanță și transportați la Spitalul Județean, deși bărbatul avea nevoie de îngrijiri imediate.

Distrugerea evidențelor medicale

Ordinul de ridicare a evidențelor privind morții din unitățile sanitare timișorene a fost dat de colonelul Gheorghe Diaconescu, adjunct al procurorului general al României, în 19 decembrie 1989. Se dorea ștergerea urmelor.

Nicolae Ghircoiaș a fost cel care a ridicat registrele de internări și registrele de la blocurile operatorii. Acesta a distrus documentele în 22 decembrie 1989, la ordinul generalului Constantin Nuță. Au dispărut și negativele privitoare la cadavrele fotografiate în morga spitalului. Nu s-au luat însă documentele de la Medicina Legală.

Operațiunea Trandafirul

Pentru a șterge urmele represiunii, conducerea de stat și de partid din decembrie 1989 a decis că trebuie să facă dispărute cadavrele victimelor ucise în diverse locuri din oraș. Celor care au ales, încărcat și transportat morții până aproape de București li s-a spus că trupurile vor fi conservate și analizate în Capitală, deoarece acolo „sunt condiții“.

Celor de la București li s-a relatat că sunt cadavre dintr-o catastrofă, încercându-se evitarea oricărei legături cu Timișoara.

Morții dispăruți ai Timișoarei au fost colectați doar din Morga Spitalului Județean.

În seara zilei de 18 decembrie 1989 va fi pusă în aplicare Operațiunea Trandafirul, continuată apoi, la București, cu Acțiunea Vama. Un număr de 43 de cadavre au fost incinerate la Crematoriul Cenușa de la București, iar cenușa lor a fost aruncată într-o gură de canal din Popești-Leordeni.

Pentru transportul morților la București nu s-au întocmit niciodată niciun fel de documente, deși legea prevedea acest lucru.