Proiectul Michelangelo 2 intră în linie dreaptă. Au rămas bani de pe urma celorlalte licitaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Timişoara a finalizat reproiectarea proiectului Michelangelo 2. Municipalitatea va primi bani de la UE pentru că s-au făcut economii importante de pe urma altor proiecte pe fonduri europene.

Proiectul Michelangelo 2 prevede lărgirea pe trei benzi a străzilor Surorile Martir Caceu şi FC Ripensia. S-a finalizat reproiectarea acestui proiect, iar documentaţia de aplicaţie pe fonduri europene a fost depusă revizuit.  

“Avem economii importante prin faptul că la licitaţii precedente preţurile de contractare au fost sensibil mai mici decât valorile contractate, Astfel că va fi aprobat pentru finanţare proiectul Michelagelo 2. Valoarea proiectului este de 33,81 milioane de lei”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Lărgirea străzilor pe trei benzi va fi făcută de la Casa Tineretului până la Novatim, iar de la Novatim până la subpasajul Michelangelo. Se vor amenaja noi locuri de parcare şi se vor înlocui toate reţelele de utilităţi: apă, canal, gaz şi iluminat public. Lucrările vor începe în primăvară.

Banii din economiile făcute de municipalitate pe proiectele europene vor fi distrubuiţi pentru Michelangelo 2 cât şi pentru lucrări în parcurile Justiţie şi Alpinet.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare