Prohibiţia din Complexul Studenţesc a trecut la nivelul următor: un bar a fost închis pentru că vindea alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scaunele localului vor fi goale pentru un timp. FOTO: Poliţia Locală

Primăria Timişoara a decis de câteva luni ca în perimietrul campusului universitar să nu mai fie permisă vânzarea de băuturi alcoolice. Poliţia Locală a aplicat de atunci zeci de sancţiuni firmelor care nu s-au conformat, iar aseară a fost închis primul bar.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială au suspendat activitatea unei noi societăţi comerciale care îşi desfăşoară activitatea în Campusul Universitar. Patronii societăţii Manitaris Company SRL au fost sancţionaţi în ultima săptămână de patru ori, cu amenzi totale de 6.000 lei, pentru comercializarea de băuturi alcoolice în zona Complexului Studenţesc, unde acest lucru este interzis.

Înainte de a pune lacătul pe uşa barului, poliţiştii locali au mai aplicat o sancţiune, de 400 lei, pentru că societatea funcţiona fără acord de funcţionare şi apoi au suspendat activitatea acesteia până la intrarea în legalitate. Acesta este cel de-al doilea caz după ce săptămâna trecută un alt club care funcţionează pe Calea Aradului a fost închis din aceleaşi motive. 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort